Vladimir Putin este dispus să discute pacea cu Zelenski: Ce a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului

#image_title

Peskov a afirmat că lumea s-a obişnuit cu retorica uneori ”dură” a preşedintelui american Donald Trump, dar a subliniat că acesta a reafirmat în mai multe declaraţii că va continua să caute o soluţie de pace în relaţia cu Rusia, conform News.ro.

”Preşedintele Putin a vorbit în repetate rânduri despre dorinţa sa de a încheia cât mai curând o soluţionare paşnică a conflictului din Ucraina. Este un proces de durată, necesită eforturi şi nu este deloc uşor”, a spus Peskov pentru jurnalistul Pavel Zarubin.

”Pentru noi, cel mai important este să ne atingem obiectivele. Iar aceste obiective sunt clare”, a adăugat el.

Luni, Trump a anunţat o atitudine mai fermă faţă de Rusia, promiţând un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv sisteme de apărare antirachetă Patriot. Totodată, el a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a accepta o încetare a focului, avertizând că în caz contrar vor fi impuse noi sancţiuni.

De ce revine, de fapt, astmul chiar și după tratamente extrem de puternice: Cât de eficiente sunt soluțiile actuale

Iranul anunţă că şi-a înlocuit sistemele de apărare antiaeriană avariate în războiul cu Israelul