Rogobete: La Oradea se ridică unul dintre cele mai importante proiecte medicale din România: un spital nou de Boli Infecţioase, început prin PNRR şi dus mai departe cu finanţare europeană nerambursabilă

#image_title

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete afirmă că la Oradea se ridică unul dintre cele mai importante proiecte medicale din România: un spital nou de Boli Infecţioase, început prin PNRR şi dus mai departe cu finanţare europeană nerambursabilă. Valoarea proiectului este de 135 de milioane de euro.

”Lucrările la Spitalul de Boli Infecţioase din Oradea continuă – proiect de 135 milioane de euro! La Oradea se ridică unul dintre cele mai importante proiecte medicale din România: un spital nou de Boli Infecţioase, început prin PNRR şi dus mai departe cu finanţare europeană nerambursabilă, prin Programul Operaţional Sănătate. Investiţia are o valoare de 135 milioane de euro şi va fi finalizată anul viitor”, afirmă ministrul Sănătăţii.

Rogobete subliniază că niciun şantier din sănătate nu va rămâne neterminat.
”Toate proiectele începute, indiferent că au fost lansate prin PNRR sau transferate pe alte programe europene, vor fi finalizate. În Oradea se construieşte mai mult decât un spital. Se construieşte siguranţă, încredere şi protecţie pentru generaţiile viitoare”, conchide ministrul.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat vineri că opt proiecte care au fost iniţial incluse în PNRR şi care nu mai pot fi menţinute vor fi finanţate cu fonduri europene din Programul Sănătate 2021–2027. Bolojan şi mai mulţi miniştri s-au întâlnit cu reprezentanţii unităţilor sanitare şi ai constructorilor.
”8 proiecte care au fost iniţial incluse în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi care nu au mai pot fi menţinute, vor fi finanţate cu fonduri europene din Programul Sănătate 2021–2027. Astăzi, am avut o întâlnire la Palatul Victoria, alături de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, cu reprezentanţii unităţilor sanitare şi ai constructorilor. Scopul întâlnirii a fost să îi informăm pe toţi cei implicaţi despre paşii care trebuie parcurşi în perioada următoare”, a transmis, vineri, Guvernul, într-un comunicat de presă.
Printre cele 8 proiecte se regăseşte şi ”Construire şi dotare clădire destinată secţiilor de boli infecţioase şi pneumologie în Oradea”.
 
 

 

Dronă intrată în spaţiul aerian românesc – Moşteanu: Armata şi aliaţii care fac poliţie aeriană pot doborî drone care intră în spaţiul nostru aerian/ Piloţii sau antiaeriana de la sol primesc aprobarea pe linie militară, operaţională. Au avut aprobarea

Rusia a lansat în Marea Barents o rachetă hipersonică Zircon în timpul exerciţiilor militare Zapad