Risc ridicat de sabotaj la adresa forţelor armate daneze, avertizează serviciul de informaţii al ţării

#image_title

Există un risc ridicat de sabotaj împotriva forţelor armate daneze, a declarat vineri directorul Serviciului de Informaţii al Apărării din Danemarca (FE), Thomas Ahrenkiel, relatează Reuters.

Incursiunile cu drone de săptămâna trecută au determinat închiderea temporară a şase aeroporturi militare şi civile daneze, în ceea ce prim-ministrul Mette Frederiksen a numit un atac hibrid asupra ţării.

Serviciul de informaţii al Danemarcei estimează că Rusia duce în prezent un război hibrid împotriva ţării nordice, precum şi împotriva Occidentului, potrivit lui Ahrenkiel.

„Aceasta înseamnă că Rusia foloseşte mijloace militare, inclusiv în mod agresiv, pentru a exercita presiune asupra noastră fără a trece linia către un conflict armat”, a explicat Ahrenkiel reporterilor.

Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a precizat, la rândul său, că nu există o ameninţare militară directă împotriva Danemarcei.

Liverpool: Accidentat la meciul cu Galatasaray, Alisson ar putea lipsi de pe teren şase săptămâni

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea producătorului de componente auto IAC Group, Slovacia, de către Artifex Interior Systems Limited