Scandal în SUA! Omul lui Trump de la șefia Camerei Reprezentanţilor îi cere lui Zelenski s-o demită pe ambasadoarea Ucrainei

Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson, i-a cerut miercuri preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski demiterea ambasadoarei Ucrainei la Washington, după ce aceasta i-a organizat preşedintelui ucrainean în timpul vizitei sale în SUA participarea la o acţiune în statul-cheie Pennsylvania considerată de republicani o manifestare de sprijin pentru democraţii preşedintelui Joe Biden înaintea alegerilor din 5 noiembrie, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Vă solicit demiterea imediată a ambasadoarei Ucrainei în SUA, Oksana Markarova”, a menţionat Mike Johnson într-o scrisoare adresată lui Volodimir Zelenski şi pe care a făcut-o publică cu o zi înaintea vizitei pe care preşedintele ucrainean o face joi la Capitoliu pentru întâlniri cu congresmeni americani şi la Casa Albă pentru o întrevedere cu preşedintele democrat Joe Biden. Johnson nu are stabilită nicio întâlnire cu Zelenski, iar ambasada Ucrainei la Washington nu a comentat cererea de demitere a ambasadoarei.

Aflat în SUA în perioada Adunării Generale a ONU, Zelenski a profitat de ocazie pentru a avea o serie de întrevederi cu oficialii americani, în special pentru a-i prezenta omologului său american un „plan de victorie” al Ucrainei în războiul cu Rusia. Programul vizitei sale a inclus şi o vizită la o fabrică de muniţii în statul Pennsylvania, unde a discutat cu guvernatorul acestui stat, Josh Shapiro, şi cu congresmenii Bob Casey şi Matt Cartwright, toţi democraţi.

„Unitatea se află într-un stat disputat din punct de vedere politic, a fost condusă de un surogat politic de top al Kamalei Harris şi nu a inclus nici măcar un singur republican, întrucât „în mod deliberat nu au fost invitaţi republicani””, afirmă Johnson în scrisoarea sa, subliniind că Pennsylvania este unul din statele cheie ce pot tranşa pe 5 noiembrie competiţia electorală prezidenţială între democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump.

„Vizita a fost în mod clar un eveniment partizan de campanie menit să-i ajute pe democraţi şi este clar o interferenţă electorală”, consideră preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor.

Comisia de Supraveghere din această cameră a Congresului, condusă de republicani, a anunţat deja că va investiga dacă vizita lui Zelenski în Pennsylvania a fost o încercare de a folosi un lider străin în beneficiul campaniei lui Harris.

Totuşi, întâlnirile guvernatorilor americani cu lideri străini sunt o practică obişnuită. De pildă, Zelenski a vizitat în iulie şi o fabrică în statul Utah, unde a fost primit de guvernatorul republican al acestui stat, Spencer Cox.

Garda de Mediu a descoperit o adevărată bombă ecologică lângă București: Situație similară și într-un alt oraș din țară

Melania Trump vorbeşte la Fox News, în primul interviu televizat din ultimii doi ani, despre tentativele de asasinare a soţului său. ”Cred că în ambele cazuri au fost cu adevărat miracole”