Veste proastă din Austria: Cancelarul Nehammer, ‘groparul României’, obligat să facă alianță cu extrema dreaptă, după alegerile legislative

Cancelarul conservator austriac Karl Nehammer, un fost militar şi fost ministru de interne, urmăreşte reconfirmarea sa în acest post în urma alegerilor legislative care se desfăşoară duminică şi în campania cărora a promis fermitate în faţa migraţiei, promisiune menită să combată ascensiunea extremei drepte aflată în creştere de popularitate, consemnează joi agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Pentru un centru puternic şi stabilitate în Austria !”, acesta este sloganul sub care Nehammer se prezintă la alegeri în fruntea Partidului Popular austriac (OeVP). Ajuns şef al guvernului în 2021 în mijlocul unei crize politice care a forţat demisia fostului cancelar Sebastian Kurz, Karl Nehammer nu a reuşit niciodată de atunci să egaleze popularitatea lui Kurz şi nici să-şi redreseze partidul, care guvernează acum într-o coaliţie cu Verzii.

Cele mai recente sondaje indică în jur de 25% intenţii de vot pentru OeVP, procent departe de cel de 37,5% obţinut de Kurz în 2019 şi care ar plasa partidul pe locul doi, în urma formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), cotat cu circa 27%, dar înaintea Partidului Social-Democrat austriac (SPOe), pentru care sondajele arată 20-21%.

Totuşi, comentatorii estimează că OeVP va face aproape sigur parte şi din viitorul guvern, întrucât este singurul partid care nu exclude o alianţă cu FPOe, deşi o condiţionează de absenţa din executiv a liderului acestui partid, controversatul Herbert Kickl.

„Nu putem forma guvernul cu cineva care se pierde în teorii ale conspiraţiei. Herbert Kickl este un risc pentru securitatea ţării noastre”, a scris Karl Nehammer pe platforma socială X despre cel care i-a precedat la conducerea Internelor. Dar amândoi încearcă să atragă voturile celor care cer oprirea intrării migranţilor ilegali în Austria, în timp ce se acuză reciproc că nu ştiu cum să facă acest lucru.

O altă temă majoră de campanie a fost situaţia economică, respectiv măsurile de impulsionare a creşterii economice şi de reducere a inflaţiei. Nehammer a promis la acest capitol că nu va creşte fiscalitatea şi ca va reduce impozitul pe venit, printre alte măsuri.

Accident la Campionatul Mondial de ciclism: O sportivă se află în stare critică

’13 iulie a fost un miracol’. Melania Trump dezvăluie cum a aflat despre tentativa de asasinat asupra soțului său