Bucureşti: Tânără de 21 de ani, sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a condus fără permis şi a provocat un accident în urma căruia o persoană a fost rănită/ Ea a plecat de la locul accidentului, fiind identificată de poliţişti după câteva zile

O tânără de 21 de ani care a fost reţinută după ce a condus fără a avea permis şi a provocat un accident rutier, în Sectorul 3 din Bucureşti, o persoană fiind rănită, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Tânăra a plecat de la locul accidentului, fiind identificată de poliţişti după câteva zile. Ea este acuzată de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Potrivit Brigăzii Rutiere, faţă de tânăra în vârstă de 21 ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Accidentul a avut loc în 19 septembrie, pe bd. Theodor Pallady, din Sectorul 3.
 

”Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe bd. Theodor Pallady dinspre A2 către Str. Trapezului nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga, fapt ce l-a determinat pe un alt conducător de autovehicul care circula în aceeaşi direcţie, să efectueze manevre de evitare a coliziunii, însă fără rezultat, acesta din urmă a lovit scuarul spaţiului verde”, a arătat, joi, Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Pasagerul a fost rănit în urma accidentului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Biroului Accidente cu Autori Necunoscuţi, a fost identificat conducătorul autovehiculului, tânăra în vârstă de 21 de ani.
 
Aceasta a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Napoli a învins-o cu 5-0 pe Palermo şi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Italiei

China Open: Monica Niculescu, eliminată în primul tur la dublu