Harghita: Amplă razie a poliţiştilor în municipiul Gheorgheni şi localităţi învecinate

Poliţiştii din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita efectuează, vineri dimineaţa, mai multe activităţi de tip razie în municipiul Gheorgheni şi în localităţile Voşlăbeni, Joseni şi Valea Strîmbă, a informat Biroul de presă al instituţiei.

„Aceste activităţi au scopul de a preveni faptele comise cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, verificarea respectării reglementărilor privind stabilirea şi declararea reşedinţei, de a verifica respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă în rândul cetăţenilor. Acţiunea se realizează cu sprijinul jandarmilor, urmărindu-se combaterea fenomenelor antisociale şi asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică”, a transmis sursa citată.

IPJ Harghita a mai precizat că acţiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliţia Română „pentru a asigura un climat de siguranţă şi a descuraja orice activitate infracţională”. AGERPRES/ (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

China Open: Monica Niculescu, eliminată în primul tur la dublu

DGPMB: Trei bărbaţi bănuiţi că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minori din familii defavorizate – audiaţi de poliţişti