Doi condamnaţi au fost executaţi în Statele Unite, unul dintre ei prin inhalare de azot. Este doar pentru a doua oară în lume când se foloseşte această metodă

Doi condamnaţi la moarte au fost executaţi joi în Statele Unite: unul în Oklahoma, prin injecţie letală, şi altul în Alabama, în sudul Statelor Unite, prin inhalare de azot, o procedură utilizată doar pentru a doua oară în lume. Astfel, numărul execuţiilor efectuate în Statele Unite în 2024 se ridică acum la 18, dintre care cinci în mai puţin de o săptămână, relatează AFP.

Emmanuel Littlejohn, în vârstă de 52 de ani, a fost executat prin injecţie letală în Oklahoma pentru uciderea lui Kenneth Meers în timpul jefuirii unui magazin în 1992, deşi el a negat întotdeauna că ar fi fost autorul împuşcăturii fatale. „S-a făcut dreptate pentru uciderea lui Kenny Meers”, a comentat procurorul general al statului, Gentner Drummond, într-o declaraţie, precizând că familia victimei „a aşteptat 32 de ani lungi”.

Emmanuel Littlejohn şi complicele său la jaf, Glenn Bethany, s-au învinuit reciproc pentru crimă. Ambii au fost condamnaţi pentru crimă, însă complicele său a fost condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, iar el a fost condamnat la moarte.

În august, Consiliul de graţiere al statului recomandase comutarea sentinţei lui Emmanuel Littlejohn, în ciuda opoziţiei unora dintre membrii familiei victimei.

Odată epuizate ultimele recursuri, soarta condamnatului a fost în întregime în mâinile guvernatorului republican din Oklahoma, Kevin Stitt. Acesta şi-a exercitat prerogativele de graţiere doar o singură dată. „Domnule guvernator, nu mă ucideţi doar de dragul de a o face”, l-a implorat condamnatul într-un ultim interviu difuzat miercuri de postul public de radio NPR.

În ceea ce-l priveşte pe Alan Miller, condamnat la moarte în Alabama pentru uciderea în 1999 a trei colegi – Lee Holdbrooks, Scott Yancy şi Terry Lee Jarvis- el a fost executat la penitenciarul Atmore prin inhalare de azot. A fost declarat mort la ora locală 18:36, potrivit unui comunicat al autorităţilor din Alabama.

Această metodă de execuţie a fost utilizată pentru prima dată în lume în Alabama în ianuarie, în cazul lui Kenneth Smith, şi a fost denunţată de ONU, care a comparat-o cu o formă de „tortură”. Guvernatoarea republicană Kay Ivey anunţase în prealabil că nu îşi va exercita puterea de clemenţă.

O încercare anterioară de a-l executa pe Alan Miller prin injecţie letală, în septembrie 2022, a fost anulată în ultimul moment, din cauza dificultăţilor de introducere a perfuziilor intravenoase pentru injectarea soluţiei letale în timpul legal alocat.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 din cele 50 de state americane. Alte şase (Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvania şi Tennessee) respectă un moratoriu asupra execuţiilor prin decizia guvernatorului.

Burduja: Energia eoliană din Marea Neagră este o şansă unică de dezvoltare a României

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat la începutul acestui an, susţin oficialii americani