Arabia Saudită: 198 de execuţii în 2024, un record în ultimii treizeci de ani

Arabia Saudită a executat 198 de persoane în 2024, potrivit unei numărători AFP bazate pe media oficiale, după moartea a trei prizonieri anunţată sâmbătă de agenţia oficială de presă saudită, un record în peste treizeci de ani.

Arabia Saudită a fost ţara care a executat cei mai mulţi prizonieri din lume în 2023, după China şi Iran, potrivit ONG-ului Amnesty International, care numără din 1990 execuţiile în această monarhie bogată din Golf, care urmează o aplicare riguroasă a legii islamice.

Potrivit aceleiaşi surse, precedentul record era de 196 de execuţii în 2022.

Amnesty International a acuzat sâmbătă autorităţile saudite că „se complac într-un val de crime”, confirmând 198 de execuţii în monarhia din Golf de la începutul anului, potrivit propriilor cifre.

Aplicarea pedepsei cu moartea de către Riad a fost criticată în numeroase rânduri, grupurile pentru drepturile omului considerând-o excesivă şi neconformă cu eforturile Arabiei Saudite de a prezenta lumii o imagine modernă şi reformistă.

Agnes Callamard, secretarul general al organizaţiei, a declarat că Riadul dă dovadă de „un dispreţ înspăimântător pentru viaţa umană şi, în acelaşi timp, duce o campanie fără sens pentru a-şi îmbunătăţi imaginea”.

Acesta a îndemnat Arabia Saudită „să introducă imediat un moratoriu asupra execuţiilor şi să dispună ca deţinuţii condamnaţi la moarte să fie rejudecaţi în conformitate cu standardele internaţionale, fără recurgerea la pedeapsa cu moartea”.

Jeed Basyouni, directorul pentru Orientul Mijlociu al Reprieve, un ONG care militează împotriva pedepsei cu moartea, consideră că acest nou record arată că „Arabia Saudită a renunţat să mai pretindă că îşi va reforma utilizarea pedepsei cu moartea”.

„Promisiunile recente fie nu s-au materializat, fie au fost anulate”, a continuat el.

Potrivit lui Basyouni, presiunea occidentală asupra Arabiei Saudite „a scăzut semnificativ în ultimii ani”, Riadul simţindu-se „liber să se comporte aşa cum doreşte”.

În 2024, Arabia Saudită a executat 52 de persoane condamnate pentru infracţiuni legate de droguri şi 32 pentru terorism, potrivit numărătorii AFP bazate pe date oficiale.

În timp ce cifrele anterioare anului 1990 nu sunt clare, cea mai mare execuţie în masă datează din martie 2022, când 81 de persoane au fost trimise la moarte într-o singură zi.

Potrivit Riadului, recurgerea la pedeapsa cu moartea este necesară pentru „menţinerea ordinii publice”, iar sentinţele sunt executate doar dacă „acuzaţii au epuizat toate căile de atac”.

Acest număr în continuare ridicat de execuţii contrazice declaraţiile făcute de prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, revistei americane The Atlantic în 2022, potrivit cărora regatul său a eliminat pedeapsa cu moartea, cu excepţia criminalilor sau a persoanelor care pun viaţa în pericol.

Acest nou record de execuţii vine pe fondul unei creşteri a condamnărilor la moarte pentru infracţiuni legate de droguri.

În septembrie, 31 de organizaţii arabe şi internaţionale de apărare a drepturilor omului au denunţat împreună o „creştere bruscă” a execuţiilor persoanelor condamnate pentru infracţiuni legate de droguri, iar în 2022, Organizaţia Naţiunilor Unite a solicitat autorităţilor saudite să „pună capăt aplicării pedepsei cu moartea în astfel de cazuri”.

Aproape toată ţara, sub avertizare Cod galben de ploi şi vânt/ Cod portocaliu în nordul şi estul Olteniei, în Muntenia şi sudul Transilvaniei/ Vremea se răceşte/ Hidrologii avertizează privind riscul unor viituri/ Recomandări pentru populaţie

Suceava: Bărbat mort după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână/ Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore – VIDEO