Zelenski comemorează 83 de ani de la masacrul de la Babi Iar, o râpă lângă Kiev, unde naziştii au executat peste 30.000 de evrei în 1941. El îl atacă voalat pe Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski – de origine evreiască – a comemorat duminică 83 de ani de la masacrul de la Babi Iar, o râpă situată în apropiere de Kiev, unde naziştii au executat peste 30.000 de evrei în 1941, relatează AFP.

Volodimir Zelenski s-a exprimat pe reţele de socializare.

El evocă cel mai mare masacru prin împuşcare a unor evreu în Ucraina comis de către nazişti şi colaboratorii lor locali.

”Babi Iar este un simbol terifiant care arată că sunt comise cele mai odioase crima atunci când lumea alege să ignore, să păstreze tăcerea, să rămână indiferentă şi nu are hotărârea de a se opune răului”, subliniază şeful statului ucrainean în mesajul său.

Potrivit unor date oficiale, între 100 şi 150.000 de oameni – evrei, dar şi romi şi prizonieri de război sovietici şi ucraineni – au fost asasinaţi la babi Iar în perioada 1941-1942, în timpul ocupaţiei ţării de către nezişti.

”Babi Iar este dovada izbitoatre a atrocităţilor de care sunt capabile regimurile atunci când sunt conduse de lideri care se sprijină pe intimidare şi violenţă”, a denunţat el într-o aluzie voalată la omologul său rus Vladimir Putin.

”Trebuie să ne apărăm împotriva răului”, cere liderul ucrainean, în timp ce ţara sa luptă împotriva unei invazii la scară mare din februarie 2022, un conflict soldat cu moartea a zeci de mii de militari şi de civili şi fuga în străinătate a altor milioane de ucraineni.

În Ucraina, a cărei istorie este marcată de numeroase pogromuri şi masacre antisemite, Holocaustul organizat de către Germania nazistă cu participarea unor colaboratori ucraineni a decimat comunitatea evreiască a ţării, care făcea la acea vreme parte din fosta Uniune Sovietică (URSS).

În prezent, la situl Babi Iar se află un monument construit de către autorităţile sovietice în 1978 – dar dedicat ”cetăţenilor şi prizonierilor de război sovietici”, fără vreo menţiune a victimelor evreieşti.

În 1991, la o lună după căderea URSS, comunitatea evreiască a ridicat în apropiere o sculptură impozantă, în formă de menorah, sfeşnicul cu şapte braţe care simbolizează iudaismul.

Fotbal: Mbappe nu va asista la derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid, din motive de securitate

Argeş: Salvamontiştii intervin de peste 14 ore pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat la coloana vertebrală, în masivul Piatra Craiului/ Elicopterul nu poate interveni din cauza condiţiilor meteo