MotoGP: Jorge Martin a câştigat Marele Premiu al Indoneziei. Francesco Bagnaia a ocupat locul 3

Pilotul spaniol Jorge Martin şi-a extins avansul în Campionatul Mondial câştigând duminică Marele Premiu al Indoneziei în faţa conaţionalului său Pedro Acosta, în timp ce italianul Francesco Bagnaia a ocupat locul al treilea.

Doar doisprezece piloţi au ajuns la finalul Marelui Premiu al Indoneziei, disputat pe parcursul celor 27 de tururi ale circuitului Mandalika, duminică. În tot acest haos, Jorge Martin a fost imperial şi a câştigat al treilea său GP al sezonului.

Spaniolul de la Pramac a plecat din pole position şi nu a mai cedat conducerea, în ciuda presiunii pe care Pedro Acosta (GasGas) a încercat să o pună pe el timp de două treimi din cursă.

Martin are acum un avans de 21 de puncte la general faţă de Francesco Bagnaia, care nu a reuşit decât locul al treilea în spatele lui Acosta. Cei mai apropiaţi urmăritori ai lor în clasament, Enea Bastianini şi Marc Marquez, au fost nevoiţi să abandoneze duminică.

Rusia anunţă că a distrus 125 de drone ucrainene în şase regiuni ruseşti, 67 în Volgograd, şi la Marea Azov

Un gigant al industriei auto se prăbușește spectaculos: Au probleme tot mai mari