Handbal feminin: Elize Buceschi şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională

Handbalista Eliza Buceschi şi-a anunţat, duminică, retragerea de la echipa naţională, la vârsta de 31 de ani, din care 13 au fost dedicaţi reprezentativei. ”Nu vârsta sau accidentările m-au făcut să iau această decizie, ci mai degrabă modul în care s-au desfăşurat lucrurile după Campionatul Mondial, turneu în care am jucat practic la sacrificiu, din dorinţa imensă de a ne califica la turneul preolimpic”, spune Buceschi în mesajul său.

Eliza Buceschi a transmis, duminică, următorul mesaj, citat de clubul său Rapid Bucureşti:

”Povestea ultimului Campionat Mondial este şi cea care m-a făcut să iau decizia de a renunţa la echipa naţională. Pe tot parcursul turneului am jucat cu o accidentare care s-a agravat şi care m-a făcut indisponibilă pentru următoarele 4 luni, ratând practic tot restul sezonului la echipa de club Rapid Bucureşti, căreia îi mulţumesc că a fost alături de mine şi m-a ajutat să trec peste aceste momente dificile.

Nu vârsta sau accidentările m-au făcut să iau această decizie, ci mai degrabă modul în care s-au desfăşurat lucrurile după Campionatul Mondial, turneu în care am jucat practic la sacrificiu, în dorinţa imensă de a ne califica la turneul preolimpic.

Astăzi se încheie acest drum pentru mine însă nu înainte de a le mulţumi colegelor, antrenorilor, membrilor stafului, apropiaţilor şi mai ales fanilor care au fost alături de mine în această călătorie. Mulţumesc! HAI ROMÂNIA!”.

Eliza Buceschi a jucat pentru România la toate categoriile de vârsă, începând cu anul 2008, iar din 2011 a fost parte a naţionalei de senioare. Cea mai importantă distincţie cu reprezentativa de senioare a fost obţinută la Campionatul Mondial din 2015 – medalie de bronz.

La nivel de club este legitimată la vicecampioana Rapid Bucureşti, din 2020.

 

Şedinţă de lucru la MAI, fiind adoptate măsuri preventive în contextul avertizărilor meteo şi hidrologice: S-a dispus evacuarea persoanelor din zonele de risc din 23 de localităţi din Galaţi şi consolidarea digurilor din Galaţi şi Vaslui cu saci de nisip

Polo: Dinamo Bucureşti, înfrângere cu VK Sabac şi ratează calificarea în grupele LEN Euro Cup