Hashim Safi Al Din, succesorul natural la conducerea Hezbolah al lui Hassan Nasrallah. Fiul vărului lui Nasrallah, căsătorit cu fiica lui Soleimani.

Un nume este pe toate buzele în vederea succesiunii la conducerea mişcării islamiste libaneze Hezbollah, după asasinarea liderului istoric al mişcării, Hassan Nasrallah de către Israel, al lui Hashem Safieddin/Hashim Safi Al Din, o figură eminentă a mişcării şi vărul îndepărtat al defunctului, relatează AFP.

Consiliul Shura – cea mai înaltă instanţă a Partidului Hezbollah – urmează să-l aleagă în curând pe succesorul charismaticului Hassan Nasrallah.

Hashim Safi Al Din este ”candidatul cel mai susceptibil”, să obţină o victorie în aceste alegeri, declară AFP o sursă apropiată Hezbollah.

Până atunci, însă, numărul doi al mişcării şiite proiraniene, Naim Qassem, ar urma să asigure interimatul la conducerea grupării.

HASHIM SAFI AL DIN, O STRÂNS LEGATĂ DE IRAN

O rudă îndepărtată a lui Hassan Nasrallah, în vârstă de 64 de ani, cu care asemănarea este frapantă, Hashim Safi Al Din este mai mic ca acesta cu câţiva ani.

El a studiat religia în Iran.

Fiul său este căsătorit cu Zeinab, fiica puternicului defunt general iranian Qassem Soleimani, asasinat în 2020 într-un atac american cu dronă în Irak.

Soleimani era comandantul Forţei Qods din cadrul Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu operaţiuni externe.

Hashim Safi Al Din este unul dintre cei mai importanţi membri ai Consiliului Shura.

La fel ca Nasrallah, el poartă turbanul negru al familiei Sayyed, descendenţii profetului Mahomed, de la care se reclamă.

El a fost desemnat drept ”terorist” de către Departamentul de Stat american în mai 2017, şi de către Arabia Saudită.

”De mai mulţi ani, circulă zvonuri potrivit cărora Hashim Safi Al Din este candidatul cel mai probabil să-i succeadă” lui Hassan Nasrallah, declară o specilistă în Hezbollah, Amal Saad, o lectoră la Universitatea din Cardiff.

DISCURSURI INFLAMATE

Între condiţiile de îndeplinit pentru a prelua frâiele mişcării, potrivit cercetătoarei, trebuie ”să fii membru al Consiliului Shura” – din care fac parte şapte persoane – şi ”să fii o personalitate religioasă”.

Or Safi Al Din are ”multă autoritate”, subliniază ea, ”ceea ce fface din el cel mai puternic candidat”.

Spre deosbire de Hassan Nasrallah, care a apărut foarte rar în public de la ultimul război între israel şi Hezbollah, în 2006, Safi Al Din este faţa partidului la numeroase evenimente politice şi religioase şi s-a făcut remarcat recent prin alocuţiuni inflamate, la funeraliile unor comandanţi ai mişcării asasinţai de căre Israel.

”În rezistenţa noastră (…), atunci când un comandant devine un martir, altul preia flamura (…) cu forţă şi hotărâtre”, a declarat el la funeraliile comandantului Mohammed Neemeh Nasser, ucis într-un atac israelian în sudul Libanului.

ISU Galaţi: Circa 1.200 de persoane vulnerabile din zonele cu risc la inundaţii au fost identificate

Kylian Mbappe nu va putea nici măcar asista din tribune la derby-ul cu Atletico