Director general Apele Române: Azi, la intrarea în ţară, Dunărea are un debit de 6.800 mc pe secundă/ Vârful viiturii va fi în 2-3 octombrie, la 7.500 mc/ Cumulat cu ploile, poate ajunge la 9.500 mc/ Problemele pot apărea de la un debit de 13.500 mc

Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Lucaci, a afirmat că, joi, la intrarea în ţară, Dunărea are un debit de 6.800 de metri cubi pe secundă, iar vârful viiturii va fi atins în 2-3 octombrie, când se va înregistra un debit de 7.500 de metri cubi pe secundă. Lucaci a adăugat că acest debit al Dunării, cumulat cu ploile anunţate în zilele următoare, ar ajunge la 9.500 de metri cubi pe secundă, care poate fi gestionat. El a explicat că problemele pot apărea în cazul în care se va înregistra un debit peste 13.500 de metri cubi.

Sorin Lucaci a negat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei operative convocate de premierul Marcel Ciolacu pentru stabilirea măsurilor de protecţie a populaţiei, în contextul avertizarilor meteorologice, informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora debitul Dunării va ajunge la  15.000 de metri cubi pe secundă. 

 
”Aş dori să clarific speculaţiile care au apărut în special astăzi în presă legat de debitele Dunării datorită acestei viituri. Am citit că s-a discutat mult despre un debit de 15.000 de metri cubi pe secundă. Este un debit care cu siguranţă nu va exista în această perioadă. În explicaţiile pe care împreună cu colegii le-am dat anterior pe acest subiect, se prezenta un scenariu care era posibil, dar din fericire nu s-a întâmplat în 2006, când s-a apropiat debitul de această valoare de 15.000 de metri cubi pe secundă”, a declarat directorul general al ANAR. 

 
El a precizat că vârful viiturii va fi în 2-3 octombrie.
 
”Realitatea este că astăzi, la intrarea în ţară, Dunărea are un debit de 6.800 de metri cub pe secundă. Vârful viiturii se va atinge în perioada 2-3 octombrie şi va fi undeva, după ultimele date pe care le avem, în jur de 7.500 de metri cubi, care cumulat cu ploile şi cu cantităţile de apă aduse din bazinele hidrografice Jiu, Olt, Argeş, Buzău, care cumulat vor ajunge undeva la 2.000 de metri cubi, vor ajunge ca debitul total al Dunării să atingă pragul de circa 9.500 de metri cubi pe secundă. Deci în niciun caz 15.000, acea valoare de care s-a speculat pe acest subiect”, a transmis Sorin Lucaci.
 
El a adăugat că o valoare de 9.500 de metri cubi pe secundă este una gestionabilă din punctul de vedere al ANAR. 
 
”Până la un debit de 10.000 de metri cubi pe secundă nu se atinge nici măcar piciorul digurilor, respectiv al lucrărilor de apărare pe care le avem de-a lungul Dunării”, a menţionat Sorin Lucaci.
 
Directorul ANAR a mai precizat că primele probleme ar putea apărea dacă se va înregistra o valoare de 13.500 de metri cubi pe secundă.

Directorul general Apele Române: Am instituit deja starea de permanenţă în administraţiile bazinale care vor fi cele mai afectate de aceste precipitaţii: Jiu, Olt, Argeş şi Buzău

Raed Arafat: S-a luat decizia de ieri de mobilizare a unor forţe suplimentare către judeţele cu risc, Dolj, Giurgiu, Mehedinţi, Olt şi Teleorman / Autorităţile locale să ia măsuri pentru informarea populaţiei cu privire la riscuri şi pentru evacuare