DSU: A fost activat Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat duminică, în contextul avertizărilor meteorologice şi hidrologice, activarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a Centrelor Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI), pentru monitorizarea atentă şi permanentă a situaţiei din teren şi intervenţia rapidă în caz de necesitate.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, au fost crescute capacităţile operaţionale la toate inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă aflate sub cod portocaliu.

De asemenea, se verifică permanent amenajările hidrologice şi zonele cu risc din albiile râurilor şi se asigură serviciul de permanenţă la nivelul tuturor autorităţilor administraţiei publice locale.

DSU informează că au fost dislocate echipaje de intervenţie în zonele de risc şi prealertate echipajele aeriene.

„Îndrumăm cetăţenii ca în cazul creşterii debitelor pe râuri sau pârâuri să nu traverseze cursurile de apă şi să se menţină la distanţă de maluri. Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curăţarea şanţurilor şi a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale. În cazul vântului puternic, să evite trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate”, arată sursa citată.

DSU le recomandă conducătorilor auto să evite deplasările în zonele afectate de inundaţii sau vizate de avertizări meteo şi să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenţionează să plece la drum.

„Platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă (https://fiipregatit.ro) şi aplicaţia DSU sunt sursele oficiale de unde puteţi afla măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă”, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

FOTO A nins pentru prima dată în acest an în România: Zăpada a început să se depună

Marcel Ciolacu, vizită în Complexul Studentesc Regie – A verificat starea căminelor, declarându-se multumit de zonele reabilitate, dar nemulţumit de toaletele de pe hol şi camerele mici / Dialog cu studenţii – VIDEO