Elena Lasconi: În timp ce dronele ruseşti zboară deasupra României, principala preocupare a lui Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu este salvarea carierei lui Iohannis

Elena Lasconi, preşedinta USR, îi acuză pe liderii PSD şi PNL că pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, în condiţiile în care au fost capabili să se gandească la o mobilizare în Parlament exemplară pentru „legea Iohannis”, dar nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti.

”PSD şi PNL au susţinut mereu că s-au aliat în numele stabilităţii, că avem un război la graniţele ţării. Dar nu au făcut nimic, ne-au lăsat în continuare vulnerabili. Nu au catadicsit să schimbe legislaţia ca să putem doborî dronele care intră pe teritoriul ţării noastre. În schimb, în timp ce dronele ruseşti zboară deasupra României, principala preocupare menţinută pe agenda publică de Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu este salvarea carierei lui Iohannis. Un loc călduţ pentru un om încă patru ani la Senat este mai important decât siguranţa naţională”, spune Lasconi pe Facebook. 
 
Preşedinta USR precizeazxă că noaptea trecută, oamenii din Tulcea s-au trezit iar speriaţi şi au sunat la 112 să înţeleagă ce se întâmplă.
 
”Se pare ca dronele ruseşti au intrat iar în spaţiul aerian al României. În primăvară, şeful Armatei Române, generalul Gheorghiţă, cerea adaptarea legislaţiei româneşti la vremurile pe care le trăim. Majoritatea PSD-PNL i-a răspuns cu tăcere. Nici până astăzi nu avem propunerile de modificare a legii pentru ca Armata Română să poată doborî dronele ruseşti. În schimb, pentru a da o lege de care să beneficieze un singur om – pentru scaunul de senator al lui Iohannis – au întors tot programul Parlamentului pe dos”, a arătat Lasconi. 
 
”Care sunt priorităţile PSD-PNL? Românii sau confortul lui Iohannis?”, se întreabă Elena Lasconi. 

 

Uriașa miză a alegerilor din Austria pentru România și Bulgaria: Cine este mare favorit și cum va influența votul aderarea la Schengen

Fostul internaţional turc Serhat Akin, devenit comentator TV, a fost împuşcat în picior la Istanbul