FOTO Imagini spectaculoase cu primele tuneluri de autostradă din România. Se lucrează intens între Curtea de Argeș și Sibiu

#image_title

Oficialul a efectuat o vizită pe șantier împreună cu noul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, pentru a evalua stadiul de execuție, în special al primelor tuneluri la nivel de autostradă din România – Alina și Daniela.

Potrivit informațiilor prezentate, lucrările avansează pe toate fronturile, iar constructorul are o mobilizare excelentă: 650 de muncitori și 220 de utilaje sunt active pe șantier. Acest ritm susținut ar putea permite deschiderea circulației mai devreme decât termenul contractual, stabilit pentru anul 2027.

Printre cele mai importante realizări de pe șantier se numără:

  • Finalizarea ultimei turnări de beton pentru structura de rezistență a tunelului Alina;
  • Punerea în funcțiune a stației de asfalt și producerea primei șarje pentru teste, în perspectiva începerii lucrărilor de asfaltare în august;
  • Continuarea lucrărilor de hidroizolație, armare și betonare la ambele fire de tunel;
  • Finalizarea tuturor podețelor și relocarea DJ 678A, în timp ce relocarea DN 73C este aproape completă;
  • Progres semnificativ la lucrările de excavație (98%) și la cele de umplutură (78%);
  • Execuția de lucrări de structură la toate podurile, pasajele și viaductele;
  • Derularea lucrărilor de iluminat public în zona nodului rutier Tigveni;
  • Realizarea elementelor prefabricate necesare proiectului, cu excepția dalelor pentru rigolele tunelului, aflate în curs de execuție.

În plus, în teren se lucrează intens la consolidări, șanțuri de gardă, drenuri, rigole și montarea bordurilor la sensul giratoriu de la Tigveni.

Tunelurile Alina și Daniela reprezintă o premieră pentru infrastructura rutieră din România, fiind primele construite la nivel de autostradă. Secțiunea 4 este cofinanțată din fonduri europene și a fost demarată în vara anului 2023.

Proiectul Autostrăzii Sibiu – Pitești este considerat unul strategic, fiind parte a Coridorului Pan-European de Transport, iar avansul lucrărilor pe această secțiune vine ca o veste bună pentru economia regională și pentru siguranța rutieră din zona de sud a Carpaților.

Nicuşor Dan a decis cum alege șefii SRI și SIE: ‘Nu poţi să pui pe cineva care nu a condus niciodată nimic’

Creștere de 6,06% a acțiunilor Transgaz, care a tras în sus indicele sectorului energetic de la Bursa de Valori București