Ilie Bolojan, întâlnire cu Roberta Metsola, Preşedintele Parlamentului European: Suntem hotărâţi să continuăm colaborarea excelentă dintre România şi Parlamentul European, pentru a răspunde prompt şi eficient aşteptărilor cetăţenilor noştri

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut joi o întâlnire cu Roberta Metsola, Preşedintele Parlamentului European, el afirmând că sunt hotărâţi să continue colaborarea excelentă dintre România şi Parlamentul European, pentru a răspunde prompt şi eficient aşteptărilor cetăţenilor noştri.

”Am avut o discuţie cu doamna Roberta Metsola, Preşedintele Parlamentului European, înaintea Consiliului European de astăzi”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.

”Suntem hotărâţi să continuăm colaborarea excelentă dintre România şi Parlamentul European, pentru a răspunde prompt şi eficient aşteptărilor cetăţenilor noştri”, mai transmite preşedintele interimar.

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă, joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în contextul anunţului preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind un plan – denumit ”Rearm Europe” (”Reînarmarea Europei”) – cu privire la cheltuieli europene în domeniul apărării.

Preşedintele interimar va participa şi la Summitul Partidului Popular European. ”România este pregătită să lucreze îndeaproape cu alte state membre UE pentru a găsi soluţii imediate la evoluţiile recente”, a afirmat Bolojan, după o întâlnire cu liderul PPE, Manfred Weber.

author avatar
Redactie

Elena Lasconi: Premierul şi toţi cei care au semnat protocolul coaliţiei de guvernare să se gândească la binele României. Încă nu am vorbit cu Bolojan, o să-i dau mesaje, o să-l spamez, mai avem două zile să decidem. O să fac şi campanie electorală

Liderul PSD Olt, la întâlnirea lui Crin Antonescu cu social-democraţii din judeţ: Avem un candidat puternic, un om cu verb, cu experienţă şi determinare. Un preşedinte capabil să asigure echilibrul ţării în cele mai dificile momente