Jandarmii nu au dormit: Impresarul care a agresat jurnaliștii la meciul dintre Rapid și Oțelul a primit nota de plată

Pe unul dintre reporteri l-a împins în poarta de fier, altuia i-ar fi luat telefonul și pe un al treilea l-ar fi amenințat. Bărbatul care a declanșat scandalul monstru pe Giulești purta la gât un ecuson cu Oțelul Galați.

Cel care i-a agresat pe jurnaliști este agentul Rareș Pop, impresar la IG Sports Management. După ce l-a împins pe reporter, acesta a început să îi certe și pe jandarmi, nemulțumit fiind de atitudinea acestora.

„Ce faceți, mă, voi dormiți?!”, a stricat Rareș Pop, după ce l-a bruscat pe jurnalistul Cătălin Stroia.

content-image

În replică, Jandarmeria Capitalei a anunțat că impresarul a fost amendat și interzis pe stadion pe o perioadă de un an.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că un bărbat care a iniţiat un conflict la meciul Rapid – Oţelul, din Superligă, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de un an.

”Referitor la imaginile apărute în spaţiul public, în care doi bărbaţi sunt implicaţi într-un conflict, precizăm faptul că jandarmii aflaţi la faţa locului au observat incidentul şi, ulterior, au luat măsuri pentru menţinerea la o distanţă de siguranţă a celor implicaţi. De asemenea, bărbatul care a iniţiat conflictul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de un an. Subliniem faptul că jandarmii nu vor tolera astfel de încălcări ale cadrului legal în vigoare şi vor fi sancţionate cu fermitate, ori de câte ori situaţia o impune. Nu în ultimul rând, menţionăm faptul că, în contextul acestei partide de fotbal, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 36.180 de lei, precum şi 4 sancţiuni complementare de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de 6 luni sau un an”, a precizat Jandarmeria.

Potrivit prosport.ro, un impresar a sărit la jurnalişti, chiar în timpul meciului dintre Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi, încheiat la egalitate, scor 0-0. Pe unul dintre reporteri l-a împins în poarta de fier, altuia i-ar fi luat telefonul şi pe un al treilea l-ar fi ameninţat. Bărbatul care a declanşat scandalul pe Giuleşti purta la gât un ecuson cu Oţelul Galaţi.

Totul s-a întâmplat după ce Cătălin Chira, mijlocaşul Oţelului, a suferit o accidentare gravă şi a fost transportat la ambulanţă. Atunci, reporterul care era prezent în zona respectivă, încercând să obţină mai multe informaţii despre starea fotbalistului, a fost îmbrâncit de un impresar care face parte din anturajul trupei lui Dorinel Munteanu, care avea la gât o legitimaţie cu Oţelul Galaţi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Messi marchează un nou gol în MLS: Ajunge la 15 goluri în acest sezon

Tenis: Coco Gauff, calificată în optimi de finală la Beijing (WTA)