Kashmir, fost principat prehimalayan încântător prin peisajele deosebite, desemnează o regiune muntoasă controversată la graniţa dintre India şi Pakistan, unde părţi din populaţie revendică dreptul la independenţă. În acest areal exista o ramificaţie a drumului mătăsii, atestând importanţa comerţului. Ca şi în evul mediu, Kashmir nu însemna doar intersecţie materială, ci şi spirituală, a religiilor hindusă, budistă şi musulmană.
Pentru a înţelege conflictul interminabil din zonă, trebuie să ne întoarcem la finele secolului al XIX-lea, când India, Pakistan şi Kashmir se aflau sub dominaţia Imperiului Britanic, iar ultima provincie se bucura de o anumită autonomie şi era condusă de către un prinţ hindus. După cel de-al doilea razboi, imperiul colonial s-a destrămat şi zona s-a împărţit intre India, Pakistan şi Bangladesh. Războiul pentru Kashmir a început la scurt timp. În cadrul negocierilor prinţul provinciei a primit dreptul de a decide cui să-i aparţină aceasta. Problema consta în apartenenţa sa religioasă la hinduism, în vreme ce 77% din populaţie era musulmană.
De la o scurtă îndependență la ruperea de către vecini în 3 părți
În octombrie 1947, după atacurile unui grup musulman, prinţul a cerut ajutor Indiei care l-a condiţionat de acceptarea anexării. Pakistan însă s-a simţit de asemenea îndreptăţit să intervină, aşa că a izbucnit un război care a durat 2 ani şi s-a soldat cu 3000-5000 de victime. În 1948 tratatul de pace mediat de Naţiunile Unite stipula că două treimi reveneau Indiei sub forma districtului Jammu şi Kashmir, iar nordul revenea Pakistanului Condiţiile de pace prevedeau ca acesta să-şi retragă trupele şi în viitor să se organizeze un referendum. India beneficia de influenţă în vederea menţinerii siguranţei. Totodată a fost înfiinţată comisia ONU pentru India şi Pakistan (UNCIP).
Anii care au urmat s-au caracterizat prin tensiuni determinate pe de o parte de refuzul retragerii trupelor sau ideea Indiei cum că referedumul nu ar fi fost util. Mai multe propuneri pentru dezarmare sincronizată au eşuat. În 1962 s-a complicat situaţia în momentul în care China a preluat controlul asupra unei mici porţiuni, aproximativ 10% din fostul principat. Şi astăzi China deţine aici în continuare controlul. Conflictul dintre India şi Pakistan s-a agravat în 1965 când au reîncepul atacurile armate, noul tratat din 1972 prevăzând o linie de control pe care ambele ţări să o respecte, aproape identică însă cu cea din ’48. Graniţa trece prin lanţuri muntoase, ceea ce o face foarte greu de controlat. Altercaţiile în zonă, deşi mai reduse ca gravitate, s-au înmulţit. Pakistan a refuzat ca linia de control să devină frontieră pentru că ar fi cedat astfel Indiei valea Kashmirului, unde locuiau predominant musulmani.
În zona dominată de India s-au înregistrat în ultimii 20 de ani revolte împotriva autorităţii sale.
Rebelii cereau independenţă.
Frontul plebiscitar din provincia Jammu şi Kashmir-ul indian a renuntat la pretenţia de a organiza referendumul solicitând în schimb autonomia extinsă. Şeicul Abdullah a devenit prim-ministru, dinastia sa politică dominând congresul naţional şi după moartea sa în 1982.
În 1977 Hashim Qureshi şi Maqbool Bhat au fondat la Birmingham Frontul de Eliberare (JKLF) care 10 ani mai târziu avea să activeze în Kashmir exact cu acest scop, purtând lupte armate şi clasificaţi drept terorişti de statul indian. Tensiunile constante din zonă au favorizat în timp extinderea fenomenului de radicalizare. Tot în 1987 au avut loc alegeri în partea indiană, dar câştigătorul a devenit ţinta acuzaţiilor de falsificare. Atentatele la clădirile guvernamentale şi răpirea străinilor nu reprezentau nimic neobişnuit la acea vreme. Se ştie acum că trupele JKLF aveau baze de antrenament în Pakistan şi de aici operau, dar rebelii controversaţi erau priviţi aici drept luptători pentru libertate.
Legăturile dintre rebeli şi oficialii pakistanezi s-au rupt însă după o tentativă de atentat împotriva preşedintelui în care se pare că au fost implicaţi rebelii din Kashmir. În ultimii ani relaţiile dintre India şi Pakistan s-au îmbunătăţit, ambele încercând mai mult calea dialogului pentru soluţionarea disputelor. Grupurile de rebeli au început să se dezarmeze şi au trasat o altă linie a non-violenţei pentru a securiza zona şi a intra în tratative cu India. Numărul de vizitatori în provincia Kashmir a crescut, iar în 2005 s-au introdus şi curse cu autobuzul în scop turistic.
E ce este totuşi o zonă atât de disputată? Explicatia stă în primul rând în poziţia sa strategică, muntoasă, şi resursele de care dispune. De pildă, mai multe râuri importante îşi au izvoarele aici, ori controlul asupra resurselor hidrologice are un rol vital în ambele cazuri. Şi India şi Pakistan revendică teritoriul, se consideră reciproc putere de ocupaţie şi nu iau în calcul ideea unui stat independent. Armata indiană din Kashmir numără circa o jumătate de milion de soldaţi dar ceea îngrijorează este faptul că operează după alte regului decât cele interne, primind numeroase plângeri pentru tratamentul aplicat civililor şi nerespectarea drepturilor omului.
Kashmirul, o regiune himalayană din nordul subcontinentului indian, a fost una dintre cele mai instabile regiuni din lume timp de mai bine de șaptezeci de ani. De la obținerea independenței față de Imperiul Britanic în 1947, India și Pakistanul au purtat mai multe războaie și conflicte – aproape în totalitate pentru controlul asupra Kashmirului, pe care ambele țări îl revendică drept propriul teritoriu.
După împărțirea Indiei britanice în India predominant hindusă și Pakistan predominant musulman, Kashmirul a devenit subiectul unor dispute serioase. Deși populația majoritară era musulmană, Kashmirul era atunci condus de un prinț hindus. În octombrie 1947, a izbucnit primul război între cele două state nou formate. Conflictul, care a ucis mii de oameni, s-a încheiat în 1948 fără o soluție definitivă.
Un an mai târziu, în 1949, prin intermediul Națiunilor Unite a fost stabilită o linie de armistițiu, împărțind Kashmirul în două părți – una sub control indian și cealaltă sub control pakistanez. ONU a promis un referendum în care locuitorii din Kashmir ar trebui să decidă dacă vor să se alăture Indiei sau Pakistanului.
Referendumul, însă, nu a avut loc niciodată.
Astăzi, Kashmirul este împărțit în trei părți aflate sub administrații diferite. India controlează părțile sudice și centrale ale regiunii, cunoscute sub numele de Jammu și Kashmir, precum și regiunea muntoasă Ladakh la est, care include ghețarul Siachen, de importanță strategică. Pakistanul administrează partea de sud-vest, cunoscută sub numele de Azad Kashmir, și regiunea nordică Gilgit-Baltistan. Pe de altă parte, China controlează muntele Aksai Chin de mare altitudine din nord-est, pe care India îl consideră, de asemenea, parte din Ladakh.
Granița dintre părțile indiană și pakistaneză ale Kashmirului este cunoscută sub numele de Linia de Control. Deși nu este recunoscută pe plan internațional ca o graniță oficială, astăzi reprezintă linia de demarcație de facto dintre teritoriile administrate de cele două state. Această linie a fost confirmată după războiul din 1971 și se bazează pe Acordul de la Karachi din 1949, care a stabilit un armistițiu sub supravegherea Națiunilor Unite.
Kashmirul rămâne unul dintre cele mai periculoase puncte de conflict geopolitic din lume, după cum o demonstrează escaladarea actuală a conflictului. Conflictul a curmat zeci de mii de vieți în ultimele trei decenii, iar o soluție durabilă încă nu se întrevede.
Atacul terorist din Pahalgam (Kashmirul indian) a dus la reaprinderea bruscă și dură a conflictului
La două săptămâni după atacul mortal al unor militanti asupra turiștilor din Kashmirul administrat de India, India a lansat o serie de atacuri asupra unor obiective turistice din Pakistan și din Kashmirul administrat de Pakistan.
Ministerul indian al Apărării a declarat că atacurile – denumite „Operațiunea Sindoor” – au făcut parte dintr-un „angajament” de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru atacul din 22 aprilie din Pahalgam, Kashmirul administrat de India, soldat cu 25 de indieni și un cetățean nepalez.
Însă Pakistanul, care a negat orice implicare în atac, a descris atacurile drept „neprovocate”, prim-ministrul Shehbaz Sharif declarând că „actul odios de agresiune nu va rămâne nepedepsit”.
Miercuri, Sharif a declarat că atacul de la Pahalgam „nu avea legătură” cu Pakistanul și că țara sa a fost „acuzată din motive greșite”.
Armata pakistaneză a declarat că cel puțin 31 de persoane au fost ucise și 57 rănite în atacurile de marți noapte. Armata indiană a declarat că cel puțin 15 civili au fost uciși și 43 răniți de bombardamentele pakistaneze de partea sa a frontierei de facto.
Armata pakistaneză declară că a doborât cinci avioane indiene și o dronă. India nu a răspuns încă la aceste afirmații.
Miercuri seară, Sharif a declarat că forțele aeriene și-au făcut apărarea – ceea ce a fost „un răspuns din partea noastră către ei”.
Unde a lovit India?
Delhi a declarat în primele ore ale dimineții de miercuri că nouă locații diferite au fost vizate atât în Kashmirul administrat de Pakistan, cât și în Pakistan.
Acesta a spus că aceste situri erau „infrastructură teroristă” – locuri unde atacurile erau „planificate și dirijate”.
A subliniat că nu a atacat nicio instalație militară pakistaneză, spunând că „acțiunile sale au fost concentrate, măsurate și nu au avut un caracter escaladator”.
În urma atacurilor, Pakistanul a declarat că trei zone diferite au fost lovite: Muzaffarabad și Kotli în Kashmirul administrat de Pakistan și Bahawalpur în provincia pakistaneză Punjab. Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, locotenentul general Ahmed Sharif, a declarat ulterior că șase locații au fost lovite.
Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, a declarat pentru GeoTV în primele ore ale zilei de miercuri că atacurile au lovit zone civile, adăugând că afirmația Indiei că „a vizat tabere teroriste” este falsă.
De ce a lansat India atacul?
Atacurile au loc după săptămâni de tensiuni crescânde între vecinii înarmați cu arme nucleare din cauza atacurilor armate din pitorescul oraș turistic Pahalgam.
Atacul din 22 aprilie al unui grup de militanți s-a soldat cu 26 de morți, supraviețuitorii spunând că militanții vizau în mod special bărbații hinduși.
A fost cel mai grav atac asupra civililor din regiune din ultimele două decenii și primul atac major asupra civililor de când India a revocat Articolul 370 , care a acordat Kashmirului statut semi-autonom, în 2019.
În urma deciziei, regiunea a fost martora unor proteste, dar și a unei scăderi a militantismului și a unei creșteri uriașe a numărului de turiști.
Crimele au stârnit furie pe scară largă în India, prim-ministrul Narendra Modi declarând că țara îi va vâna pe suspecți „până la capătul Pământului” și că cei care au plănuit și au dus la îndeplinire atacul „vor fi pedepsiți dincolo de orice își pot imagina”.
Cu toate acestea, India nu a numit inițial niciun grup despre care credea că se află în spatele atacului din Pahalgam.
Însă poliția indiană a susținut că doi dintre atacatori erau cetățeni pakistanezi, Delhi acuzând Pakistanul că sprijină militanții – o acuzație pe care Islamabad o neagă. Aceasta susține că nu are nicio legătură cu atacurile din 22 aprilie.
Pe 7 mai, secretarul indian de externe, Vikram Misri, a declarat că atacul a fost comis de gruparea militantă Lashkar-e-Taiba, cu sediul în Pakistan.
În cele două săptămâni care au trecut de atunci, ambele părți au luat măsuri reciproce – inclusiv expulzarea diplomaților, suspendarea vizelor și închiderea punctelor de trecere a frontierei.
Însă mulți se așteptau ca incidentul să escaladeze și să se transforme într-un fel de atac transfrontalier – așa cum s-a văzut după atacurile de la Pulwama, care au ucis 40 de paramilitari indieni în 2019.
De ce este Kashmirul un punct de conflict între India și Pakistan?
Kashmirul este revendicat în întregime de India și Pakistan, dar administrat doar parțial de fiecare dintre ele, deoarece au fost împărțite în urma independenței față de Marea Britanie în 1947.
Țările au purtat două războaie pentru aceasta.
Însă, mai recent, atacurile militanților au adus cele două țări în pragul prăpastiei. Kashmirul administrat de India a cunoscut o insurgență armată împotriva dominației indiene din 1989, militanții având ca țintă atât forțele de securitate, cât și civilii.
În 2016, după ce 19 soldați indieni au fost uciși în Uri, India a lansat „atacuri chirurgicale” de-a lungul Liniei de Control – granița de facto dintre India și Pakistan – vizând baze militante.
***
În 2019, atentatul cu bombă de la Pulwama, soldat cu moartea a 40 de membri ai paramilitarilor indieni, a declanșat lovituri aeriene în adâncul orașului Balakot – prima acțiune de acest gen în Pakistan din 1971 încoace – declanșând raiduri de represalii și lupte aeriene.
Niciuna dintre situații nu a avut o evoluție neplăcută, dar lumea largă rămâne atentă la pericolul a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar întâmpla. Diverse națiuni și diplomați din întreaga lume au făcut încercări pentru a preveni acest lucru.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut rapid „reținere maximă” – un sentiment împărtășit de Uniunea Europeană și de numeroase țări, inclusiv Bangladesh.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a îndemnat la „dialog” și „dezescaladare”.
Președintele american Donald Trump – care a fost unul dintre primii care au răspuns – a declarat reporterilor de la Casa Albă că speră ca luptele „să se termine foarte repede”. Între timp, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că urmărește îndeaproape evoluția situației.
Un armistițiu a fost anunțat între cele două țări prin mediere americană.
