El spune că, deși bugetul total al Bucureștiului este de 13 miliarde de lei, doar 4 miliarde ajung la Primăria Capitalei, în timp ce 8 miliarde sunt împărțite între cele șase sectoare.
„Cum se face împărțirea? Din cele 4 miliarde alocate Primăriei Capitalei, 2,5 miliarde se duc pentru subvențiile la transportul public și termoficare, lăsând primăria cu doar 1,5 miliarde pentru investiții esențiale în infrastructura de transport, spitale, teatre și multe altele, în timp ce primăriile de sector au acces la fonduri mult mai mari, pentru proiecte mai mici. Este un raport complet nerealist și nejustificat”, spune Nicușor Dan.
El arată că, în aceste condiții, „nu vom putea face investiții vitale în domenii esențiale pentru bucureșteni, cum ar fi sănătatea și infrastructura”.