O adolescentă care a vrut să se arunce dintr-o parcare supraetajată din Ploieşti a fost salvată de un echipaj de poliţişti şi jandarmi

#image_title

O adolescentă de 16 ani care a vrut să se arunce dintr-o parcare supraetajată din Ploieşti a fost salvată, sâmbătă după-amiază, de un echipaj format din doi agenţi de poliţie şi un jandarm de la gruparea mobilă Ploieşti. Cei trei au văzut-o pe fată aflată pe marginea unui pervaz, au liniştit-o şi au tras-o de pe marginea balustradei.

Intervenţia echipajului mixt al Poliţiei şi Jandarmeriei a avut loc sâmbătă, în jurul orei 15:10, după ce un apel la 112 anunţa că o adolescentă vrea să se arunce de la etajul unei parcări supraetajate din Ploieşti. 

Doi agenţi de poliţie şi un jandarm au găsit-o pe tânără pe marginea pervazului.

„În acele clipe de luptă contracronometru, jandarmul din cadrul grupării mobile Ploieşti a reuşit să se apropie discret de tânără, care părea că nu vrea să renunţe la gestul extrem, până când a reuşit să o tragă de pe marginea balustradei şi să o readucă în zona de siguranţă”, se arată într-un comunicat al grupării de jandarmi mobile Ploieşti.
 
Jandarmul care a salvat-o pe fată, plutonierul adjutant şef Adrian Rădoi, a declarat că a fost cea mai grea intervenţie din viaţa sa şi că la final i-au dat lacrimile.

„Am o fată de vârsta ei şi am stat tot timpul cu teamă că se va arunca. Cred că aş fi avut toată viaţa pe conştiinţă imaginea acestei tragedii”, a declarat jandarmul.

Adolescenta a fost preluată de un echipaj medical şi dusă la spital.

Maramureş: Intervenţie a Salvamont pentru recuperarea unui turist căruia i s-a făcut rău pe un traseu din zona Cavnic. La coborâre, un al doilea membru al grupului de turişti a avut nevoie de ajutor

UPDATE – MApN: Două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană Feteşti au decolat pentru monitorizarea situatiei la graniţa cu Ucraina, după interceptarea unei drone în spaţiul aerian naţional/ Moşteanu: România rămâne vigilentă în faţa agresiunii ruseşti