Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a anunţat că în primele luni din 2024 au fost făcute peste 2700 de acţiuni de control şi a fost recuperată o sumă de 65,6 milioane de lei. Ea a precizat că personalul CNAS este foarte redus, iar din acest motiv răspunde de foarte multe lucruri, fapt ce duce la sindromul de burnout
Valeria Herdea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că CNAS nu prezintă niciun rezultat al unei acţiuni de control până când aceasta nu este finalizată.
”Pentru că au fost foarte multe discuţii în spaţiul public asupra derulării activităţilor de control, ţin să precizez că o activitate de control, până nu se finalizează, nu se prezintă niciun rezultat. Este foarte simplu să ieşi în spaţiul public şi să spui că există suspiciuni, este foarte simplu să vorbeşti despre personalul medical ca despre un paria, da, este foarte greu să aduci dovezi. Pentru a face în aşa fel încât metodologia de control să fie respectată pas cu pas, dreptul fiecăruia de a avea circunstanţe atenuante până la proba contrarie este respectat poate mai mult ca oricând în sistemul medical. Asta nu înseamnă că acolo unde nu sunt probleme nu le prezentăm şi nu suntem transparenţi”, a afirmat Valeria Herdea.
Ea a precizat că au fost făcute peste 2700 de acţiuni de control în primele luni ale anului.
”În primele luni ale anului structurile de control ale Casei de Asigurări au efectuat 2.787 de acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din care 752 tematice, 1.900 operative, 135 inopinante. S-a recuperat o sumă de 65,6 milioane lei. În perioada martie-aprilie au fost verificaţi 485 de medici prescriptori de concedii medicale selectaţi pe criteriul numărului de certificate medicale emise. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la concediile medicale s-au emis 82 de amenzi contravenţionale în valoare de 571.500 lei, 117 avertizmente scrise. Nu în ultimul rând există şi sancţiuni contractuale şi recuperarea contravalorii de 34.419,27 lei. De asemenea, s-au efectuat verificări la nivel de farmacii, s-au aplicat avertismente scrise, sancţiuni contractuale – 132.413 lei. Direcţia de Control şi Antifraudă a efectuat control la nivelul caselor de asigurări de sănătate a furnizorilor de servicii medicale, sancţiunile înregistrate – 177.880 de lei”, a mai afirmat preşedintele CNAS.
Valeria Herdea a menţionat că CNAS are un personal foarte redus, care trebuie să se ocupe de mai multe lucruri.
”S-au demarat de asemenea activităţi în această perioadă, activităţi de reorganizare a caselor de asigurări de sănătate judeţene şi la nivel naţional. Este esenţial să ştiţi că, din păcate, avem personal foarte redus, personal greu încercat şi personal care de foarte multe ori nu spun faptul că stă peste program, ci faptul că răspunde de foarte multe lucruri. Şi acest multitasking, modalitatea de a lucra şi a răspunde de foarte multe lucruri aduce din păcate inclusiv semne de sindrom de burnout. Şi este cazul să spunem că oamenii aceştia chiar fac treabă şi sunt necesari în societate. Nu sunt doar funcţionari publici, ci sunt oameni care efectiv servesc ţara asta”, a explicat Valeria Herdea.