Primăria Bucureşti va deschide, de luni, înscrierile în proiectul ”FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile”, prin intermediul căruia se acordă un ajutor de 15.000 de lei pentru 150 de cupluri sai femei singure.
”Primăria Municipiului Bucureşti, prin A.S.S.M.B., redeschide platforma de înscriere în proiectul FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile. În total, 150 de locuri sunt disponibile pentru cupluri şi femei singure cu indicaţie medicală pentru fertilizare in vitro (FIV)”, anunţă, duminică, ASSMB.
Ajutorul financiar de până la 15.000 lei/beneficiar se acord pentru pentru tratament medicamentos şi proceduri medicale specifice.
De luni, 3 noiembrie 2025, ora 12:00, platforma de înscriere va fi activă.
Înscrierile se fac online, pe site-ul: secţiunea: ”Înscriere în proiect”
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 180/04.06.2025 a fost aprobat Proiectul ”FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile”, prin care se acordă sprijin financiar pentru maximum 2000 cupluri şi femei singure infertile din Bucureşti care au indicaţie medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro, în cuantum de maximum 15.000,00 lei/beneficiar, pentru tratament medicamentos şi efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro.
”Obiectivul proiectului îl reprezintă creşterea natalităţii în rândul populaţiei, pe raza Municipiului Bucureşti, prin acordarea unui sprijin financiar pentru 2000 de beneficiari, în perioada 2025 – 2026, cu indicatie medicală pentru efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro”, potrivit site-ului oficisl al proiectului.
Proiectul ”FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile” se va derula în perioada perioada Iunie 2025 – Decembrie 2026.
Beneficiarii proiectului sunt cuplul infertil, căsătorit/necăsătorit, sau femeia singură infertilă, diagnosticat/diagnosticată cu o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic cu specialitatea obstetrică-ginecologie şi competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată medical, calitate dobândită din momentul în care este declarat/declarată eligibil/eligibilă de către comisia de evaluare, prin emiterea Decizie de aprobare a sprijinului financiar prin proiect.
Pentru a accesa sprijinul oferit prin proiectul de fertilizare în vitro, solicitanţii trebuie să îndeplinească, cumulativ mai multe condiţii, prevăzute prin
Bugetul multianual al proiectului este în valoare de 30.000.000,00 lei pentru 2.000 de beneficiari.


