Sala Luceafărul din Bucureşti, închisă temporar de comisarii ANPC / S-au găsit frigidere şi chiuvete murdare, tavan cu infiltraţii în grupul sanitar

Sala Luceafărul din Bucureşti a fost închisă temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care frigidere şi chiuvete murdare, tavan cu infiltraţii în grupul sanitar, folosirea unor preparate culinare fără elemente de identificare, sistem de ventilaţie neigienizat corespunzător, iar pavimentul scenei discontinuu cu denivelare de înălţime.

ANPC a transmis, joi, că reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Sector 5 (CPCS)  a desfăşurat o acţiune de control la operatorul economic Euro Product Star SRL -Sala Luceafărul, din Bucureşti, care derulează activităţi de alimentaţie publică şi spectacole.

Pentru abaterile constatate, operatorul economic a primit amenzi contravenţionale în valore totală de 15.000 lei şi a fost oprită temporar prestarea de servicii, până la remedierea deficienţelor.

Echipele de control au stabilit că operatorul economic nu a putut pune la dispoziţia echipei de control documentul de înregistrare sanitar-veterinară.

De asemenea, în zona de bar au fost găsite mai multe nereguli, printre care: depozitarea unor produse alimentare (ape minerale, sucuri) direct pe paviment; condiţii de lucru improprii: paviment PVC cu zone de ruptură, mobilier depreciat fizic cu acumulări de murdărie, chiuvete neigienizate, agregate frigorifice/ refrigerare neigienizate, cu acumulare de mizerie, folosirea unor preparate culinare finite fără elemente de identificare.

Totodată, echipele de control au găsit în sala de spectacol: cabine cu mochetă depreciată, ruptă, grupuri sanitare cu ventilaţie naturală (gaură în perete), existenţa unui sistem de ventilaţie neigienizat corespunzător, tavan cu infiltraţii în grupul sanitar, pavimentul scenei discontinuu cu denivelare de înălţime.

 

AEP: 6751 de alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării au depus până în prezent cereri pentru a vota la secţie şi 4562 pentru vot prin corespondenţă, la alegerile prezidenţiale

Programul de fertilizare in vitro a făcut primii ‘pui’: există 156 de sarcini confirmate