”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 19 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a anunţat, duminică, Salvamont România.
Astfel, au fost primite cinci apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, trei apeluri pentru Salvamont Sibiu, câte două apeluri pentru Salvamont Judeţul Braşov şi Salvamont Mureş şi câte un apel pentru Salvamont Bacău, Salvamont Bihor, Salvamont Bistriţa-Năsăud, Salvamont Dâmboviţa, Salvamont Hunedoara, Salvamont Neamţ şi Judeţul Alba.
”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 19 persoane. Dintre acestea, 7 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar o persoană a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital. Din păcate, alte 2 persoane au fost predate Serviciului IML”, a transmis sursa citată.
De asemenea, s-au primit 33 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.