Semnal de alarmă de la BNR! Isărescu: Dacă liniile de credit se închid, impactul va fi major

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că instituţia pe care o conduce este pregătită pentru cazul în care, după alegerile prezidenţiale, liniile de credit care ajung la scadenţă nu se mai înnoiesc şi se duc în altă parte, iar acest lucru are impact asupra echilibrului pe piaţa valutară.

Mugur Isărescu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă BNR este pregătită pentru scenariul de după alegerile prezidenţiale în condiţiile în care ţara noastră s-ar putea confrunta cu un capital outflow masiv.

”Bineînţeles că ne pregătim. Suntem deja pregătiţi şi aceste ieşiri de capital…, ca să nu le numesc chiar ieşiri de capital, diminuarea intrărilor de capital şi o să dau un termen pe care, probabil că-l înţelegeţi dumneavoastră, o nereînnoire a liniilor de credit, aşa cum erau în prezent, ajung la scadenţă şi nu se mai reînnoiesc, se duc în altă parte. Bineînţeles că are impact asupra echilibrului pe piaţa valutară. Şi noi îl acoperim aşa cum v-am spus anterior. Deci suntem pregătiţi, de-aia v-am spus şi că nu este momentul nici să ne gândim la o reducere de rată de politică monetară, rată de dobândă de politică monetară”, a declarat Mugur Isărescu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Grindeanu: Şase asocieri de constructori din România, Bulgaria, Italia, Elveţia, Turcia şi Ucraina, oferte pentru Lotul 2 al autostrăzii Craiova-Filiași

CNAIR: Nu sunt drumuri închise sau cu circulaţia restricţionată din cauza ninsorilor! / Mesajul pentru şoferi