Stroe: Premierul Ciolacu îşi doreşte această apropiere de PNL în interes electoral, vrea să ofere o perspectivă celor din PSD în ceea ce priveşte guvernare. Lucrul ăsta nu se va întâmpla / Ne dorim un PNL vioara întâi a viitoarei guvernări

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat vineri că premierul Marcel Ciolacu îşi doreşte această apropiere de PNL în interes electoral, pentru că vrea să ofere o perspectivă celor din PSD şi susţinătorilor în ceea ce priveşte guvernare, dar lucrul ăsta nu se va întâmpla. Stroe a arătat că liberalii îşi doresc o guvernare de dreapta şi un Partid Naţional Liberal care să fie vioara întâi a viitoarei guvernări.

Ionuţ Stroe a fost întrebat şi despre afirmaţia preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind o posibilă continuare a coaliţiei cu PNL după alegeri. 

 
”În mod evident că premierul Ciolacu îşi doreşte această apropiere de PNL în interes electoral, în sensul în care vrea să ofere o perspectivă celor din PSD şi susţinătorilor în ceea ce priveşte guvernare. Dar lucrul ăsta nu se va întâmpla, pentru că v-am spus-o de la bun început, a fost un compromis pe care l-am făcut acum 3 ani de zile, a fost singura posibilitate în a asigura o majoritate parlamentară care să asigure funcţionalitatea şi stabilitatea mult dorită a guvernării. Altfel, probabil, am fi angajat un risc enorm să ajungem în situaţie altor ţări, chiar din vecinătate, care din şase în şase luni organizează alegere anticipate”, a explicat Stroe. 

 
El a menţionat că lucrul acesta crede că nu se va mai întâmpla. 
 
”Până la urmă, am ajuns la capătul unui ciclu electoral, românii sunt chemaţi să hotărească în mod clar şi ferm care este opţiunea următorilor patru ani. Ne dorim o guvernare de dreapta, ne dorim un Partid Naţional Liberal care să fie vioara întâi a viitoarei guvernări”, a declarat Stroe. 
 

Ionuţ Stroe, despre demersurile privind plata de către familia Iohannis a banilor din chirii, în urma procesului: Dacă există o hotărâre judecătoarească trebuie, bineînţeles, pusă în aplicare, fără comentarii. Nu e nevoie de opinia PNL sau PSD

Activişti ecologişti din cadrul Just Stop Oil stropesc din nou cu supă floarea-soarelui a lui van Gogh, la Londra. Alte două activiste, condamnate la închisoare după ce au stropit cu supă lucrarea din 1888 în octombrie 2022. Tablourile nu au fost avariate