Suceava: Bărbatul surprins de un mal de pământ la Călugăreni a fost extras decedat

Bărbatul surprins de un mal de pământ, sâmbătă după-amiază, în timp ce săpa o fântână în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, a fost extras decedat duminică dimineaţă, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu trei echipaje cu accesorii specifice şi cu sprijinul unei ambulanţe SAJ, cu medic.

Potrivit sursei citate, fântâna la care săpa bărbatul are o adâncime de aproximativ 10 metri, iar pompierii au lucrat cu ajutorul unui buldoexcavator pentru crearea accesului către victimă.

„La ora 5,30, trupul neînsufleţit al bărbatului surprins de un mal de pământ a fost extras şi recuperat”, au precizat reprezentanţii ISU Suceava. AGERPRES/(AS – editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi: 

 

VIDEO Suceava: Bărbat surprins de un mal de pământ în timp ce săpa o fântână, în Călugăreni

Sursa: www.agerpres.ro

Circulaţie în condiţii pe ploaie torenţială pe A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, între Orăştie şi Holdea/ Pe anumite tronsoane e pericol de acvaplanare

Fotbal: FC Barcelona a suferit primul eşec în campionatul Spaniei