Transgaz a obţinut finanţare de 8,5 milioane euro pentru alimentarea CET Işalniţa şi CET Turceni

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, au semnat contractul de finanţare pentru creşterea capacităţii de transport a SNT şi a siguranţei în alimentarea cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Işalniţa (judeţul Dolj) şi a Sucursalei Electrocentrale Turceni (judeţul Gorj).

Potrivit unui comunicat al Transgaz, finanţarea este asigurată din Fondul pentru Modernizare şi are o valoare de aproximativ 8,5 milioane euro, în condiţiile în care valoarea totală a proiectului derulat de SNTGN Transgaz SA este de 143,6 milioane lei (28,85 milioane euro).

„Prin semnarea acestui contract de finanţare Transgaz îşi reafirmă angajamentul ferm de a continua demersurile pentru dezvoltarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii de transport gaze naturale cu finanţare nerambursabilă. Proiectul asigură alimentarea cu gaze naturale necesară pentru producţia de energie în bandă a celor două centrale pe gaz, respectiv 850 MW Işalniţa şi 475 MW Turceni, fiind totodată parte a procesului de decarbonizare asumat de România. Reiterăm şi cu această ocazie mesajul ferm adresat noii conduceri a Comisiei Europene, comisarilor cu atribuţii pe componentele de mediu, schimbări climatice şi energie de a avea în considerare că securitatea în aprovizionare, diversificarea surselor de energie, reducerea preţurilor la energie şi combaterea schimbărilor climatice au toate un numitor comun: gazele naturale şi infrastructura de transport a gazelor naturale”, a declarat Ion Sterian, în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, doar prin asigurarea unui nivel de finanţare important al infrastructurii de transport gaze naturale, pregătite pentru hidrogen verde, se pot asigura premisele reindustrializării, decarbonizării, reducerii preţurilor la energie şi creşterea calităţii nivelului de trai al populaţiei.

Prin această investiţie, Transgaz atinge încă două obiective majore: creşterea securităţii aprovizionării cu gaze naturale pentru zona de Sud-Est a României şi crearea condiţiilor necesare racordării la Sistemul Naţional de Transport gaze naturale a localităţilor din regiune, aceste dezvoltări
permiţând şi alimentarea altor consumatori casnici şi industriali din zonă, a mai precizat directorul general al companiei.

Gazoductele pe care le va construi Transgaz, respectiv Conductă Racord CCGT Işalniţa (Dolj) – 0,610 km, Conductă de transport gaze
naturale NT Hurezani – NT Turburea (Gorj) -24,165 km şi Conductă de transport gaze naturale Ţânţăreni – Turceni (Gorj)- 11,055 km, au o lungime totală de peste 35,5 km, au diametrul DN 500 şi sunt proiectate pentru o presiune de 40 bar, vor traversa două judeţe, permiţând racordarea la reţeaua de gaze naturale a 12 localităţi, însemnând peste 42.000 de cetăţeni, 15.500 de gospodării, 82 de unităţi de învăţământ, 24 de lăcaşe de cult, 22 de unităţi medicale şi1 1 cămine culturale.

Amplasarea lucrărilor pentru conducta de transport gaze naturale” Creşterea capacităţii de transport a SNT şi a siguranţei în alimentarea cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Işalniţa (judeţul Dolj) şi a Sucursalei Electrocentrale Turceni (judeţul Gorj)” se află în extravilanul comunelor Hurezani, Vladimir, Săuleşti, Aninoasa, Turburea, Filiaşi, Ţânţăreni, Brăneşti şi Turceni din judeţele Gorj şi Dolj.

Conducta este situată în judeţele Gorj şi Dolj din Regiunea Sud-Vest.

SNTGN Transgaz SA a depus, prin Ministerul Energiei, un număr de 12 proiecte pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale, fiind aprobate până în prezent, 4 proiecte pentru a fi finanţate din Fondul pentru modernizare.

Fondul pentru Modernizare (FM) este constituit din veniturile obţinute prin licitarea pe piaţă a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030, România având alocat un procent de 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Bucureşti – Incendiu la mai multe containere ăn care locuiau ucraineni / Persoanele care le foloseau s-au evacuat – VIDEO

Teleorman: O şoferiţă a murit după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a acroşat autoturismul condus de aceasta