VIDEO Lionel Messi a făcut spectacol la revenirea pe teren – A marcat două goluri în victoria echipei sale în MLS

#image_title

Argentinianul a marcat în minutele 40 şi 62 şi a ajuns la 12 goluri în 14 meciuri.

Pentru Inter Miami au mai marcat Allende (33) şi Segovia (60), iar pentru Montreal a punctat Owusu (2).

Inter Miami, care nu a mai jucat în MLS de o lună, ocupă locul 6 în Conferinţa de Est, cu 32 de puncte din 17 meciuri. „Nu este niciodată uşor să revii în competiţie după Cupa Mondială a Cluburilor, iar jucătorii au făcut-o perfect”, a declarat antrenorul lui Inter, Javier Mascherano.

Cu toate acestea, echipa sa se confruntă cu un program dificil în MLS, cu cinci meciuri de acum şi până la sfârşitul lunii iulie.

Kremlinul se laudă că sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene

Ministrul Sănătăţii anunţă că va fi introdusă curând validarea prin SMS a serviciilor medicale. Măsura îi va împiedica pe medici să deconteze servicii medicale fictive, cum s-a întâmplat în anii trecuţi