VIDEO Scenă incredibilă la o înmormântare: ce a făcut o văduvă pe sicriul deschis al soțului

#image_title

O înmormântare care a avut loc în Peru a luat o turnură neașteptată, după ce o văduvă a fost surprinsă în timp ce dansa provocator pe un carton în mărime naturală al regretatului ei soț, sprijinit de sicriul deschis al acestuia.

Îmbrăcată complet în negru, femeia a fost filmată în timp ce își mișca șoldurile pe omagiul din carton, în timp ce invitații aplaudau, strigau admirativ și o încurajau.

Adunarea s-a transformat într-un adevărat concert, odată cu apariția cântărețului de reggaeton El Cangri del Callao, care se autodescrie drept „animator de priveghiuri”, și care a început să cânte hituri de petrecere.

La un moment dat, interpretul chiar i-a încurajat pe ceilalți participanți să se arunce pe ringul de dans și să-și „alunge tristețea”.

Evenimentul bizar, care a avut loc pe 6 iulie, a fost filmată în întregime. El Cangri a postat ulterior videoclipul pe Instagram, unde a adunat 4,3 milioane de vizualizări și aproape 8.000 de comentarii.

Reacțiile de pe rețelele sociale nu au încetat să apară. Un utilizator a scris ironic: „Salut, frate, eu mor pe 23 iulie. Ești disponibil atunci?”

Altul a comentat: „Sunt tineri, dar pe vremea mea plângeam la înmormântări.”

Un al treilea a glumit: „Văduva și-a găsit cinci iubiți noi… chiar la priveghi.”

Totuși, nu toți au gustat momentul. Un comentator s-a revoltat: „Se vede cum muzica asta stupidă prostește lumea.”

Un alt utilizator a scris: „Am cântat la înmormântări și priveghiuri, dar întotdeauna într-o notă foarte diferită de ceea ce arată acest videoclip. Niciodată n-am avut ocazia să surprind o despărțire exprimată într-o perspectivă atât de luminoasă și vie.”

Sursa: www.stiripesurse.ro

Mihaela Rădulescu, mesaj după moartea lui Felix Baumgartner: Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult

Meta a anunțat că nu va semna codul pentru inteligența artificială propus de UE: această exagerare va frâna dezvoltarea modelelor AI