10.016 contoare inteligente instalate în Iaşi în cadrul unui proiect de 56,3 milioane de lei

”Consumatorii vor beneficia de creşterea calităţii serviciilor prin facilităţi de gestionare mai eficientă a energiei, dar şi prin îmbunătăţirea gradului de continuitate a distribuţiei de energie electrică în urma finalizării, în această lună, a unui amplu proiect susţinut din fonduri europene în cadrul căruia au fost realizate lucrări de contorizare inteligentă şi de modernizare a reţelei operată de compania Delgaz Grid în zonele Nicolina, Frumoasa şi CUG. Valoarea totală a investiţiei este de circa 56,3 milioane de lei, proiectul beneficiind de cofinanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare”, informează compania.

În cadrul lucrărilor au fost instalate 10.016 contoare inteligente, 203 filtre de semnal, 951 interfeţe, concentratoare de date, iar reţeaua de joasă tensiune a fost reabilitată prin înlocuirea a aproximativ 8.760 de metri liniari de cablu şi a 1.837 firide (tablouri electrice) de diverse tipuri.

Delgaz Grid are instalate, la momentul de faţă, circa 425.000 de contoare SMART, din care peste 300.000 sunt integrate într-un sistem de măsură inteligent.

În anii următori, alte circa 900.000 de contoare inteligente vor fi montate la consumatori în urma a două proiecte în derulare cu finanţare din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de circa 626 milioane de lei, din care aproximativ 433 de milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Astfel, ţinând cont şi de contoarele montate la noii consumatori, la orizontul anului 2029, vor fi în funcţiune circa 1,4 milioane de contoare, ceea ce însemnă că aproximativ 85% dintre clienţii companiei vor beneficia de contorizare inteligentă.

Contorizarea inteligentă oferă mai multe beneficii şi facilităţi, astfel că indexul contorului este preluat în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului. Factura va reflecta consumul realizat, fiind eliminate facturile de estimare, permiţând astfel clienţilor o mai bună gestionare a consumului şi bugetului.vPe lângă datele referitoare la consum, aceste contoare inteligente transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz;

Operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare a consumatorilor care au instalate şi integrate în sistem contoare inteligente nu presupun costuri suplimentare pentru client.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Viktor Orban anunță un prim eșec în negocierile cu Ucraina: Zelenski vrea război și de Crăciun

UEFA a sancţionat Serbia după incidentele produse de suporterii săi în Liga Naţiunilor