Cătălin Scânteie, artist, 50 de ani, a purtat costum compresiv mult timp, a avut arsuri pe mâini, faţă şi spate. A luptat. A ajuns în Franţa pentru tratament, i-au fost recoltate culturi din răni deschise, aşa cum erau după patru luni şi jumătate. La 10 ani de la tragedia din Colectiv, Cătălin mărturiseşte, pentru News.ro, că aştepta să fie protejat dar şi astăzi victimele incendiilor sunt trimise în străinătate, ceea ce înseamnă că “politicienii şi cei care au guvernat în ultimul deceniu au eşuat lamentabil” în a avea grijă de cetăţeni. E de părere că “toleranţa nu vine de sus în jos, de la guvern, ci de jos în sus, de la oameni” şi continuă să lupte pentru o Românie mai bună.
Cătălin Scânteie, a doua zi după incendiul de la Colectiv
News.ro: De-a lungul acestor zece ani, aţi spus mai mulţi dintre voi, supravieţuitorii, că nu s-a schimbat nimic de la acel 30 octombrie 2015. Nu o să te întreb ce s-a schimbat, pentru că am văzut care este „grija” statului pentru marii arşi. Dar a apărut un alt fenomen în ultimul an, ultimele luni, cel al influenţării opiniei publice prin acest tragic eveniment. Simţi că este aşa?
Cătălin Scânteie: Da, din păcate am simţit de multe ori asta. Sunt de părere ca orice tentativă de a manipula opinia publică folosind Colectiv este o batjocură la adresa victimelor. Memoria lor nu trebuie pângărită. Mesajul meu pentru politicieni este să lase Colectiv în pace, deoarece Colectivul este o traumă colectivă care trebuie vindecată, nu folosită.
La 10 ani de la Colectiv, marii arşi sunt trimişi în continuare în străinătate. La 10 ani de la Colectiv, cum te simţi?
C.S.: Pot să spun că, din punct de vedere personal, mă simt bine, în măsura în care un supravieţuitor al tragediei din Colectiv poate să se simtă bine. Rănile fizice s-au cicatrizat, unele rămân vizibile, dar viaţa a mers înainte. Însă întrebarea dumneavoastră probabil nu este despre mine, ci despre situaţia, la 10 ani distanţă, a României. Nu mă pot simţi bine cu adevărat, pentru că ştiu că, şi astăzi, dacă ar mai fi o tragedie similară, marii arşi ar fi trimişi tot în străinătate. Vedeţi aici cazurile Crevedia şi cea din cartierul bucureştean Ravova. Clasa politica nu ne-a oferit siguranţa că o astfel de dramă nu s-ar mai repeta… La 10 ani de la Colectiv, faptul că suntem în continuare dependenţi de alte ţări pentru a salva vieţile unor oameni înseamnă că politicienii şi cei care au guvernat în ultimul deceniu au eşuat lamentabil.
România este împărţită de la Colectiv, acutizat totul în ultimul an, în două Românii. Mai poate fi posibilă o Românie tolerantă?
C.S.: Eu cred că da, dar numai dacă ne îndreptăm atenţia spre oameni, nu spre politicieni. Românii au arătat, în momentele de criză, că pot fi solidari şi empatici. Toleranţa nu vine de sus în jos, de la guvern, ci de jos în sus, de la oameni. Este o luptă continuă, aşa este, dar trebuie să o ducem.
De ce crezi ca nu ne schimbăm?
C.S.: Ne schimbăm, dar cred că nu suficient de repede. Şi asta din cauza politicienilor, a sistemului corupt şi a propagandei care încearcă să ne manipuleze. Cred totuşi cu tărie că la nivelul societăţii, avem capacitatea de a schimba lucrurile. Atâta timp cât suntem vigilenţi, atâta timp cât vorbim şi ieşim în faţă şi atâta timp cât refuzăm să ne lăsăm copleşiţi de pesimism, schimbarea va veni. Eu am supravieţuit unui incendiu şi am învăţat că e important să lupţi, iar eu, ca mulţi alţi români, nu am renunţat la această luptă pentru o Românie mai bună.
De ce nu acţionăm în folosul nostru?
C.S.: Întrebarea este una foarte complexă şi reflectă o realitate dureroasă pe care o simţim mulţi dintre noi. Aş spune că nu putem generaliza, deoarece fiecare persoană acţionează în funcţie de propriul sistem de valori şi de gradul său de înţelegere. După Colectiv, am văzut un val de solidaritate, dar pe termen lung a devenit evident că schimbarea reală necesită mai mult decât un moment de emoţie colectivă. Există din păcate un nivel scăzut de educaţie civică şi, da, putem vorbi şi despre analfabetism funcţional, care îi face pe unii mai puţin capabili să înţeleagă miza reală a luptei noastre. Cu toate acestea, eu continui să am încredere. Am văzut şi văd în continuare oameni care luptă, care nu uită şi care cer socoteală. Cred că fiecare an care trece ne aduce mai aproape de acel viitor mai bun, pentru că o nouă generaţie creşte, una mai informată şi mai conştientă. Sper că, în final, lecţiile tragediei de la Colectiv nu vor fi uitate şi că vor duce la o societate mai responsabilă, o societate care să ştie să acţioneze în folosul său.
