20 de persoane au fost rănite, după ce o navă de antrenament a Marinei mexicane a lovit podul Brooklyn, din New York – VIDEO

O navă de antrenament a Marinei mexicane a lovit partea de jos a podului Brooklyn din New York sâmbătă seara, potrivit poliţiei şi Marinei mexicane, relatează CNN.

Velierul a lovit podul în jurul orei 20:26 şi mai multe persoane sunt „ajutate”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din New York pentru CNN.

Douăzeci de persoane au fost rănite în incident, dintre care trei în stare critică, au declarat pentru CNN mai multe surse.

„În timpul manevrei de plecare a Velierului Cuauhtémoc în New York, a avut loc un incident cu Podul Brooklyn care a provocat daune navei de antrenament, împiedicând temporar continuarea croazierei de antrenament”, a declarat Marina mexicană într-o postare în limba spaniolă pe X.

„Situaţia personalului şi a materialelor este analizată de autorităţile navale şi locale, care oferă sprijin”, se adaugă în postare.

Nava se afla într-o croazieră de antrenament, care are loc în fiecare an, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al Marinei mexicane, căpitanul Juan Caballero, adăugând că marina lucrează pentru a determina câte persoane se aflau pe navă.

Video de la WABC, afiliat CNN, arată nava oprită la baza podului şi un echipaj de pe un remorcher care intervine.

Toate benzile podului Brooklyn au fost închise pentru scurt timp în ambele direcţii după incident, dar au fost redeschise până la ora 22:30, potrivit autorităţilor de urgenţă din New York.

Primarul oraşului New York, Eric Adams, a fost informat cu privire la incident.

NYPD le-a spus locuitorilor să evite zona Brooklyn Bridge, South Street Seaport din Manhattan şi Dumbo din Brooklyn. „Aşteptaţi-vă la trafic intens şi la o prezenţă mare de vehicule de urgenţă în zona înconjurătoare”, a declarat poliţia pe X.

 

AFP: România merge la urne pentru un duel prezidenţial strâns

Portret de candidat. Cine este George Simion. Toate momentele controversate de-a lungul timpului