20 martie – Ziua internațională a astrologiei

La 20 martie este marcată Ziua internațională a astrologiei. Aniversarea acestei zile este concomitentă echinocțiului de primăvară în emisfera nordică, care are loc la aceeași dată.

Marcarea Zilei internaționale a astrologiei a fost inițiată, în 1993, de Asociația pentru Rețeaua Astrologică (AFAN), potrivit https://www.astrologynyc.org/events/. Instituirea acestei zile a înlocuit modalitatea precedentă de aniversare, cunoscută sub forma ”weekendul de conștientizare a astrologiei”. Ziua este considerată de astrologi drept începutul anului astrologic.

Echinocțiul de primăvară corespunde cu începutul anului astrologic. Asociația pentru Rețeaua Astrologică a inițiat această zi pentru a atrage atenția mass-mediei asupra aspectelor pozitive ale astrologiei și pentru a aduna fonduri pentru grupările care fac parte din AFAN.

În fiecare an, asociații sau alte tipuri de organizații din domeniul astrologiei organizează evenimente specifice pentru marcarea Zilei internaționale a astrologiei. În acest an, National Council for Geocosmic Research – New York City Chapter organizează la 27 martie, în format online, o conferință prin Zoom, în care invitat este Alejo López (astrolog și psiholog argentinian, care susține cursuri în cadrul la Faculty of Astrological Studies, London, și în cadrul The Centre for Relationships and Astrology), care va vorbi despre ”Gen și Putere în Practica Astrologică”, potrivit https://www.astrologynyc.org/events/.

Astrologia a fost folosită pentru a prezice schimbările venite odată cu noul anotimp și pentru a urmări corpurile cerești, Soarele, Luna, stelele și alte planete.

Originară din Mesopotamia încă din mileniul III î.Hr., babilonienii lucrând pentru prima dată cu instrumentele specifice, care includeau hărți și semne zodiacale, au fost ajutați să cunoască succesiunea anotimpurilor și anumite evenimente celeste, potrivit https://astrologers.com și https://www.centreofexcellence.com.

Prin intermediul studiilor lui Plato, Asristotel și a altor oameni de știință ai vremii, în secolul IV î.Hr., astrologia a fost considerată știință. A fost repede îmbrățișată de romani, numele romane pentru semnele zodiacale sunt folosite și astăzi, apoi de arabi, fiind ulterior răspândită în întreaga lume, indică https://astrologers.com/history-of-astrology/.

În timpul perioadei Renașterii (sec. XIV-XVII), astrologia a cunoscut o explozie la nivel de popularitate. A fost materie esențială la universitățile vremii din Europa, fiind studiată alături de astronomie și medicină. Oameni de știință cunoscuți precum Galileo Galilei și Johannes Kepler au practicat astrologia, conform nhttps://www.centreofexcellence.com/the-history-of-astrology/.

Treptat, în perioada modernă, pe fondul avansului științific și tehnologic, astrologia s-a separat treptat de astronomie, cunoscând o decădere ca disciplină autonomă. În perioada Revoluției Științifice (secolele XVI-XVIII), pe fondul noilor descoperiri, practicienii au îmbrățișat tot mai mult cercetarea pe bază de dovezi în defavoarea interpretărilor astrologice. Descoperirile lui Isaac Newton din secolul XVII au oferit posibilitatea explicării folosind principiile fizicii a mișcărilor pe orbita cerească, reducând gradul de credință că planetele au influențe mistice asupra vieții umane. Dezvoltarea Raționalismului (secolele XVIII-XIX), în perioada Iluminismului, a promovat înțelegerea bazată pe logică și pe evidențe empirice, împingând și mai departe astrologia de arborele științelor de bază.

În secolele XIX-XX, astrologia a fost îmbrățișată mai degrabă ca practică spirituală și mai puțin ca disciplină științifică. În ciuda reducerii treptate a statutului său în cadrul familiei științelor, astrologia rămâne populară la nivel mondial.

USR solicită sancționarea lui Adrian Câciu pentru derapaje ‘grave’ de limbaj

VIDEO Buzău: Mașină pentru reparat gropile din asfalt pe drumurile naționale și A7, achiziționată de DRDP