43 de avioane chineze şi 8 nave de război au fost detectate în jurul Taiwanului, potrivit Taipei

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat joi că 43 de avioane şi opt nave chineze au fost detectate în jurul insulei în 24 de ore, relatează AFP.

Treizeci şi patru dintre aceste aeronave „au traversat linia mediană şi au pătruns în sud-vestul şi estul zonei de identificare a apărării aeriene a Taiwanului (Adiz)”, a precizat ministerul, menţionând că aceste mişcări au avut loc într-o perioadă de 24 de ore care s-a încheiat la 06H00 (22.00 GMT miercuri).

„Am monitorizat situaţia şi am reacţionat în consecinţă”, se arată în declaraţie.

Imaginile difuzate de minister arată aeronave care înconjoară insula, cu excepţia coastei din nord-est.

China, care revendică insula democratică ca parte a teritoriului său, trimite aproape zilnic avioane de luptă, drone şi nave în jurul Taiwanului. 

Aceste ultime incursiuni urmează trecerii unei nave japoneze prin apele strâmtorii Taiwan, pentru a-şi afirma libertatea de navigaţie, după cum a relatat presa japoneză, fără confirmare din partea Tokyo.

Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshimasa Hayashi, a refuzat să comenteze informaţia argumentând că aceasta se referă la operaţiuni militare.

Nava japoneză a trecut miercuri prin strâmtoarea Taiwan, după trecerea navelor din Statele Unite, Canada şi Germania.

La 11 iulie, Taipei a declarat că a detectat un număr record de 66 de aeronave militare chineze în decurs de 24 de ore.

China a declarat că nu va renunţa niciodată la utilizarea forţei pentru a prelua controlul asupra insulei Taiwan şi a intensificat presiunea militară şi politică asupra insulei în ultimii ani. 

Klaus Iohannis, despre vizele pentru SUA: S-a lucrat foarte intens pe conştientizare, pe informarea publicului şi se pare că avem şanse. Întreaga chestiune ţine de aşa-anumita rată de refuz care trebuie să fie suficient de mică. Semnele nu sunt rele

Studiul care schimbă tot: Alcoolul contribuie la șapte tipuri de cancer