50 de persoane evacuate în urma unui accident rutier care a avariat o conductă de gaze în Dâmbovița

Incidentul, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs în jurul orei 15:15, când au fost chemate echipajele de intervenție.

La solicitare au răspuns Detașamentul de Pompieri Găești, care a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, și Garda de Intervenție Vișina, care a trimis un echipaj SMURD.

Pentru gestionarea situației create de avarierea conductei de gaze, a intervenit echipa specializată de la operatorul de distribuție gaze, care a întrerupt alimentarea pe conducta afectată.

Pe toată durata intervenției, echipajele de pompieri au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Autoritățile au anunțat că intervenția a fost finalizată.

Psihologul Mihai Copăceanu, despre consumul de droguri în România, în contextul morţii unui tânăr de 20 de ani: Situaţia este deosebit de gravă

Hoții de ceasuri de lux care au încercat să jefuiască doi polițiști sub acoperire, duși în instanță