UPDATE – Incendiu izbucnit la o casă din Dolj / Două persoane au suferit atac de panică şi au avut nevoie de îngrijiri medicale / De la ce a pornit focul

Un incendiu a izbucnit, luni, la o casă din judeţul Dolj, iar pompierii au intervenit cu patru autospeciale pentru stingerea focului. Două persoane au suferit atac de panică şi au primit îngrijiri medicale.

UPDATE: În urma incendiului, casa, două anexe şi două maşini au fost distruse.

“Au ars două anexe gospodăreşti în suprafaţa de aproximativ 70 metri pătraţi, două autoturisme şi acoperişul casei de locuit în suprafaţa de aproximativ 100 de metri pătraţi, precum şi bunurile din interiorul casei de locuit”, au afirmat reprezentanţii ISU Dolj.
 
Pompierii au adăugat că, cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii intervin în localitatea Coşoveni pentru a stinge incendiul izbucnit la o casă. La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale cu apă şi spumă.

”Ajunşi la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la acoperişul casei de locuit, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale cu atac de panică”, au anunţat pompierii.

Taiwanul primeşte un prim lot de tancuri americane de tip Abrams

Elevii din zece şcoli dn Sibiu învaţă cum să se ferească de pericolele online / Programul este dezvoltat de NTT DATA Romania şi va fi aplicat în parteneriat cu IPJ Sibiu