Kamala Harris versus Donald Trump. Ce spune primul sondaj efectuat după anunţul de retragere al lui Joe Biden?

La 24 de ore după ce Joe Biden s-a retras din cursa prezidenţială americană, Morning Consult a publicat un sondaj realizat pe un eşantion de 4.000 de americani şi el arată că
diferenţa se reduce între candidatul republican şi cel democrat, relatează Le Figaro.

Dacă alegerile ar avea loc săptămâna aceasta, doar două procente i-ar despărţi pe cei doi rivali, arată primul sondaj american realizat după ce Joe Biden şi-a anunţat retragerea din campania prezidenţială americană, pe 21 iulie, şi susţinerea sa pentru Kamala Harris.

Donald Trump ar câştiga totuşi cursa electorală, cu 47% din voturi, faţă de 45% pentru Kamala Harris. Acest decalaj se reduce uşor faţă de estimările unui duel Harris-Trump care au precedat anunţul lui Joe Biden.

După dezbaterea eşuată a preşedintelui american, care l-a lăsat la şase puncte în urma adversarului său, potrivit The New York Times, mai multe sondaje de opinie au încercat deja să măsoare şansele lui Harris în faţa lui Trump. Potrivit televiziunii ABC News, Harris avea 42% din voturi în timp ce republicanul avea 46%.

Noul sondaj efectuat de Morning Consult remodelează aşadar cărţile şi arată că nimic nu este încă sigur pentru fostul preşedinte american. Strângerea spectaculoasă de fonduri, de peste 81 de milioane de dolari în ultimele 48 de ore, în profitul Kamalei Harris este o dovadă în acest sens. Democrata se descurcă mult mai bine decât Biden, în special în rândul populaţiei de culoare (54% faţă de 39% pentru actualul preşedinte) şi reduce la jumătate avansul lui Trump în rândul bărbaţilor (de la -12 la -5) şi chiar îl ajunge din urmă în rândul femeilor (de la -2 la 0).

În plus, 65% dintre alegătorii democraţi o susţin pe deplin pe Kamala Harris pentru a conduce campania către Casa Albă, mai mult decât dublu faţă de nivelul de susţinere pe care îl avea la aceeaşi întrebare, la sfârşitul lunii trecute, după prima dezbatere prezidenţială. 

Organizaţia care i-a cerut lui Geoană să candideze la prezidenţiale, replică pentru Remus Pricopie, după ce acesta l-a acuzat pe secretarul general adjunct al NATO că încalcă reguli dimplomatice: Faceţi doar un joc politic sau serviţi şi alte interese?

Sondaj. Aproape o treime dintre ucraineni ar fi deschişi faţă de ideea unor concesii teritoriale făcute Rusiei pentru a obţine o pace rapidă