Olaf Scholz a pierdut luni un vot de încredere al deputaţilor germani, închizând astfel capitolul unui mandat scurtat de implozia fragilei sale coaliţii guvernamentale, care conduce prima economie europeană la alegeri legislative la 23 februarie, relatează AFP.
Fără o majoritate parlamentară de peste o lună, cancelarul le-a pus această întrebare a încrederii deputaţilor din Bundestag, cu scopul de a o pierde şi a de a lansa astfel procedura oficială a alegerilor legislative anticipate.
Extrem de rară în istoria politică a Germaniei, această procedură va permite să li se ceară ”alegătoarelor şi alegătorilor” să se pronunţe asupra problemei ”fundamentale” a direcţiei de urmat a ţării, care se confruntă cu o gravă criză economică, s-a apărat luni liderul social-democrat.