O explozie la o fabrică de tequila Jose Cuervo din centrul Mexicului a ucis cel puţin două persoane / Cel puţin cinci persoane date dispărute / Alte două rezervoare s-au prăbuşit

O explozie la o fabrică de tequila Jose Cuervo din centrul Mexicului a ucis cel puţin două persoane şi a forţat evacuarea lucrătorilor şi a turiştilor din zona Tequila, a declarat şeful serviciilor de urgenţă ale statului, transmite Reuters.

Victor Hugo Roldan, şeful serviciilor de urgenţă din statul Jalisco, a declarat pentru Reuters că explozia a avut loc într-un rezervor de 500.000 de litri al fabricii, iar incendiul rezultat a fost stins de personalul companiei.

Cel puţin alte două rezervoare de la instalaţie, operată de Becle, cel mai mare producător de tequila din lume, s-au prăbuşit, de asemenea, a spus el.

Cel puţin cinci persoane sunt încă date dispărute, potrivit unui oficial al serviciilor de urgenţă care a refuzat să fie numit deoarece nu a fost autorizat să vorbească cu presa.

O fotografie de după explozie, publicată de serviciile de urgenţă, arată un rezervor metalic de mari dimensiuni, inscripţionat cu sigla Cuervo, prăbuşit pe o parte.

Oraşul Tequila, care găzduieşte mai multe distilerii de agave, este o destinaţie turistică populară, aflată la aproximativ o oră de mers cu maşina la nord-vest de Guadalajara, al doilea oraş ca mărime din Mexic.

 

Medicamentul pentru slăbit Wegovy al Novo Nordisk a obţinut aprobarea Marii Britanii pentru utilizare ca tratament pentru inimă

Trump se va întâlni vineri cu Netanyahu în Florida