Accident rutier în Piatra-Neamț: Două minore de 13 ani, lovite pe o trecere de pietoni

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 53 ani, din municipiul Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, ar fi surprins şi accidentat două minore, ambele de 13 ani, care se aflau angajate în traversarea străzii, prin loc cu marcaj pietonal. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor două minore , care au fost transportate la o unitate medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Accident cu sfârșit tragic pe DN 55: un şofer de 64 de ani a decedat

Minoră de 14 ani dată în urmărire naţională, după ce a dispărut de acasă – Poliția în alertă