Fostul adjunct al IPJ Dâmboviţa, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului

Fostul adjunct al IPJ Dâmboviţa, Pîrvu Ionuţ-Denis, aflat sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, anunţă, joi, DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Pîrvu Ionuţ-Denis, aflat sub control judiciar, la data faptelor comisar-şef poliţie şi adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit şi fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale); N.I., persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit”, precizează DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti.

În perioada iulie 2023 – august 2023, inculpatul Pîrvu Ionuţ-Denis, în calitatea menţionată, deşi ar fi avut cunoştinţă despre faptul că N.I., cercetat într-un dosar penal, se sustrăgea executării unui mandat european de arestare, nu ar fi oferit autorităţilor competente numărul de telefon al acestuia, deşi comunica şi coresponda prin aplicaţie cu acesta, îngreunând astfel activităţile de urmărire şi localizare a inculpatului dat în urmărire. De asemenea, ofiţerul de poliţie Pîrvu Denis i-ar fi dat indicaţii inculpatului N.I. să nu vorbească la telefon cu o anumită persoană, întrucât exista posibilitatea ca terminalele mobile ale acelei persoane să fie interceptate, ceea ce ar fi condus la localizarea şi arestarea lui N.I. în vederea extrădării.

Ulterior, în cadrul unui raport înregistrat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, inculpatul Pîrvu Denis ar fi menţionat în mod nereal faptul că inculpatul urmărit N.I. l-ar fi contactat pe el, iar în cadrul corespondenţei cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi susţinut că, în urma verificărilor efectuate, inculpatul N.I. care era dat în urmărire internaţională, nu a fost găsit, deşi în realitate, comisarul-şef de poliţie Pîrvu Denis deţinea informaţii despre acesta şi coresponda cu el.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa, cu propunere de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar. AGERPRES/(AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

CAB respinge contestaţia unei asociaţii privind documentele desecretizate ale SRI, SIE, MAI şi STS

Directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei, găsit de ANI în stare de incompatibilitate