Fostul deputat fugar Nati Meir va fi adus în România

Sursa citată informează că Nati Meir a fugit din țară și a fost dat în urmărire internaţională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019.

Nati Meir a intrat în politică în 2003 când a devenit consilier pentru probleme de politică externă al fostului preşedinte PRM Corneliu Vadim Tudor. Un an mai târziu a intrat în Camera Deputaţilor pe listele PRM. În 2005, Nati Meir a fost exclus însă din partid în urma unui scandal legat de apariţia unui articol referitor la deportarea evreilor din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Născut în Israel, Nati Meir a spus instanței din Grecia că ar fi agent Mossad.

În declaraţia sa în faţa instanţei, Meir a explicat: „Am fost un agent Mossad trimis în România, unde am locuit timp de 20 de ani, din 1996 până în 2016. Am fost ales în Parlamentul României în 2004, dar la scurt timp după ce au devenit aparente relaţiile mele cu Mossadul, a început o campanie neîncetată de discreditare a mea cu acuzaţii penale false, punând efectiv capăt carierei mele politice”.

Tenis: Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Auckland (WTA)

Ligia Deca: Noul ‘Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie’ va putea fi folosit în şcoli!’