Arad: Târgul de Crăciun de la Castelul Regal Săvârşin este deschis pentru vizitatori până duminică

Târgul de Crăciun de la Castelul Regal Săvârşin a fost deschis pentru vizitatori, care până duminică au ocazia de a întâlni meşteşugari şi producători locali şi pot vizita unele dintre cele mai importante obiective ale domeniului, a anunţat, vineri, Familia Regală.

Târgul a fost deschis joi seară şi au participat Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria. Au mai fost prezenţi primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, alături de reprezentanţi ai primăriei şi ai Fundaţiei Colecţia Regală, care a organizat târgul.

„Expun, ca şi anul trecut, meşteşugari şi producători locali din Săvârşin, din comunele din împrejurimi şi din judeţul Arad, precum şi din Bihor, Cluj, Timişoara şi Hunedoara”, se arată pe pagina de Facebook a familiei regale.
 


La deschiderea târgului, cei prezenţi au ascultat colindele româneşti interpretate de Corul Casei de Cultură din Cluj-Napoca, ansamblu muzical care a susţinut, de-a lungul anilor, peste 700 de concerte. Artiştii au fost prezenţi la castel şi în anii precedenţi.

Vizitatorii sunt aşteptaţi pe domeniul regal până duminică, între orele 10,00 şi 19,00. În afară de târg vor mai putea vedea Muzeul Regal al Automobilului, Casa Ceaiului, Atelierul Auto al Regelui Mihai şi Magazinul de Suveniruri, Parcul Regal fiind închis pe perioada iernii.

Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se află la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou, alături de Alteţele Lor Regale Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Conform tradiţiei, familia regală va împărţi daruri de Crăciun unor familii nevoiaşe din comună, dar şi angajaţilor de la castel şi de la Ocolul Silvic Săvârşin.

Sâmbătă, la castel vor ajunge şi colindători, între care Ansamblul „Cununa Craiului” din judeţul Cluj şi Ansamblul „Crişana” din Oradea.

În Ajunul Crăciunului, Dubaşii din Săvârşin vor fi aşteptaţi în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal, iar în dimineaţa de 25 decembrie, familia regală va participa la slujba de Crăciun de la Biserica Ortodoxă din Săvârşin. AGERPRES/(AS – autor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: Familia Regala a Romaniei / Facebook.com 

Sursa: www.agerpres.ro

Titluri de Crăciun la BBC First – Episoade speciale din „Moarte în paradis”, „Valea fericirii”, „Misterele Sorei Boniface”

INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni