Sorin Grindeanu spune că PSD nu a revenit la masa negocierilor: Cine v-a anunţat că ne retragem de la negocieri, adică preşedintele partidului, în mod sigur vă va anunţa dacă ne schimbăm punctul de vedere

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Parlament, că PSD nu a revenit la masa negocierilor, el arătând că cine a anunţat că se retrag de la negocieri, adică preşedintele partidului, în mod sigur va anunţa dacă îşi schimbă punctul de vedere.

”În fiecare zi ne spun pe mai multe voci cât de răi suntem noi şi liberalii. Cum să faci coaliţie în forma asta?”, a spus Sorin Grindeanu, la Parlament, despre cei de la USR. 

Întrebat dacă vom avea guvern până luni şi dacă PSD s-a răzgândit în privinţa retragerii de la negocieri, Grindeanu a spus: ”A spus cineva că s-a răzgândit? Cine v-a anunţat că ne retragem de la negocieri, adică preşedintele partidului, în mod sigur vă va anunţa dacă ne schimbăm punctul de vedere”. 

Ministrul a fost întrebat şi dacă au sunat liderii PSD din teritoriu să le ceară să revină la masa negocierilor, el infirmând acest lucru. 

În plus, Grindeanu a infirmat şi faptul că Marian Neacşu ar fi o vatriantă de premier. 

 

IICCMER vrea să participe la discuţiile privind înăsprirea legislaţiei pentru combaterea ideologiilor de tip fascist

Bărbat reţinut de DNA Iaşi după ce a cerut şi a primit bani de la o femeie pentru a influenţa funcţionari din Primărie să îi vândă, la preţuri subevaluate, spaţii pentru un cabinet medical şi pentru ca ea să fie numită pe un post de conducere la un spital