Scandal în Parlament, în prima zi a noului legislativ: Şefa POT a dat cu mâna peste microfoanele presei, Becali i-a luat microfonul unui reporter / Protest AUR în plen, cu pancarte cu mesajul: Alegeri libere!

Începutul primei sesiuni a noii legislaturi s-a remarcat prin câteva ieşiri ale liderilor politici, preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, lovind cu mâna microfoanele presei, în momentul în care i s-au pus întrebări, iar deputatul George Becali, de la AUR, luând microfonul unui reporter. Grupul parlamentar AUR a venit la şedinţa de plen din Camera Deputaţilor cu pancarte pe care era mesajul: Alegeri libere!

Preşedinta noului partid POT a avut vineri o reacţie nervoasă în momentul în care jurnaliştii au dorit să îi pună întrebări, ea lovind microfoanele reporterilor de la Parlament şi refuzând să răspundă.

Şi noul deputat George Becali, de la AUR, a luat microfonul unui reporter.

De altfel, Grupul AUR a venit în prima şedinţă de plen cu pancarte pe care era mesajul: ”Alegeri libere!”, aceştia protestând faţă de anularea alegerilor prezidenţiale.

Liderul AUR, George Simion, a declarat în şedinţa de plen că, începând de sâmbătă suntem în ilegalitate, referitor la prelungirea mandatului preşedintelui Klaus Iohannis.

”Vă atrag atenţia că vociferările în sală sunt interzise şi de asemenea vă atrag atenţia că că suntem în ilegalitate, începând de mâine, cu un preşedinte uzurpator”, a spus Simion de la tribună.

Hidroelectrica stornează facturile pentru octombrie şi noiembrie 2024

ACCIDENTUL DE LA 2 MAI – Mandatul de arestare preventivă pentru Vlad Pascu, prelungit până în 17 februarie/ Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă