CNA sesizează Parchetul General pentru o agresiune a Dianei Șoșoacă la adresa reporterilor Antena 3

De asemenea, CNA solicită Ministerului Afacerilor Interne să asigure protecţie jurnaliştilor, aşa cum este prevăzut în Legea audiovozualului, la articolul 8, alineat 1 şi 2.

„Protejați jurnaliștii de mesaje agresive și de instigare la ură”, a fost apelul transmis vineri de CNA, după ce , în ultima perioadă, amenințările la adresa oamenilor de presă s-au înmulțit considerabil, pe fondul crizei politice din România, unii dintre ei primind chiar amenințări cu moartea.

Doar astăzi (vineri), în Parlament, jurnaliștii au avut parte de un comportament agresiv din partea noilor parlamentari. Gigi Becali (AUR), Anamaria Gavrilă (POT) și Diana Șoșoacă (S.O.S.) s-au luat reprezentanții presei, le-au împins microfoanele și le-au adresat cuvinte urâte.

VIDEO După ce s-a luat de jurnaliștii din Parlament, Diana Șoșoacă a cântat colinde acompaniată de colegii săi de partid. ‘Luaţi cu S.O.S.’

„Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), în virtutea responsabilității atribuite prin lege de a contribui la asigurarea protecției jurnaliștilor, solicită tuturor protagoniștilor spațiului de comunicare publică să se abțină de la orice formă de agresiune, în particular, agresiune verbală la adresa jurnaliștilor.

În contextul tensiunii sociale generate de procesele electorale, observăm o alarmantă amplificare a agresivității verbale care are ca țintă jurnaliști, uneori discursul agresiv fiind asumat chiar de către persoane care activează în mass-media.

Convinși că libertatea de exprimare trebuie să fie protejată de acele forme de exprimare care sunt folosite pentru a intimida, amenința, descuraja vocile care exprimă opinii adverse, membrii CNA cer politicienilor, demnitarilor și jurnaliștilor să contribuie la eliminarea din discursul public a oricărei forme de agresiune și să evite exprimări care prejudiciază demnitatea, onoarea, viața particulară a jurnaliștilor.

VIDEO Scandal în prima zi de Parlament: șefa POT a împins microfoanele jurnaliștilor care doreau să-i pună întrebări

Solicităm, totodată, radiodifuzorilor, să cântărească cu responsabilitate mesajele pe care le preiau de pe platformele de comunicare digitale pentru a nu legitima forme de exprimare inacceptabile.

CNA invită, de asemenea, asociațiile profesionale și structurile sindicale ale jurnaliștilor precum și organizațiile care au ca obiectiv prioritar protejarea libertății de exprimare să încurajeze membrii comunităților cărora li se adresează să combată agresiunea în comunicare.

VIDEO FOTO Becali a smuls microfonul unui jurnalist, AUR a protestat cu pancarte în plenul Camerei Deputaților

În sfârșit, CNA încurajează toate persoanele care își doresc protejarea spațiului dezbaterii politice să raporteze instigările la ură și la agresiune pe adresa [email protected] precum și, după caz, platformelor care le găzduiesc.”, se arată în comunicatul CNA transmis vineri.

VIDEO Viktor Orban a ajuns la Palatul Victoria, așteptat de Ciolacu și liderul UDMR

Inflaţia şi-a continuat creşterea în SUA