În contextul percepției publice asupra momentului producerii cutremurelor, specialiștii infirmă credința populară conform căreia acestea ar avea loc preponderent pe timpul nopții.
Activitatea seismică poate surveni la orice oră, însă există factori care influențează modul în care oamenii percep aceste evenimente.
În timpul zilei, implicarea în activități cotidiene reduce sensibilitatea la vibrațiile minore, în timp ce noaptea, în stare de repaus, organismul uman devine mai receptiv la mișcările telurice.
Starea de vulnerabilitate specifică perioadei de somn poate amplifica senzația subiectivă a intensității seismului. Datele științifice colectate pe parcursul unui secol pentru cutremurele cu magnitudine peste 4 grade pe scara Richter relevă o distribuție specifică a momentelor seismice.
Cele mai numeroase evenimente, aproximativ 74, au fost înregistrate la ora 6 dimineața, urmate de 42 de seisme la ora 4 și 40 de evenimente la ora 7 dimineața.
În istoria seismică a României, evenimentul de referință rămâne cutremurul din 14 octombrie 1802, cu o magnitudine estimată între 7,9 și 8,2 grade pe scara Richter. Impactul acestuia a fost resimțit pe o arie geografică extinsă, de la Moscova și Sankt Petersburg până în Insula Creta și Marea Egee.
Seismul, care a durat 2 minute și 55 de secunde, a fost urmat de replici, cea mai intensă atingând 5,5 grade pe scara Richter.
Consecințele acestui eveniment au fost devastatoare pentru patrimoniul arhitectural al Bucureștiului, afectând severe edificii emblematice precum Mănăstirea Cotroceni, Biserica Sf. Nicolae și turnul Colței.
Fenomenul a fost însoțit de manifestări geofizice particulare, incluzând fracturi în scoarța terestră și emanații de ape sulfuroase, precum și numeroase incendii cauzate probabil de deteriorarea sistemelor de încălzire ale epocii.
